Acţionarii BCR au aprobat majorarea capitalului prin încorporarea profitului pe 2010

F. A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 mai 2011

Acţionarii BCR au aprobat, vineri, majorarea capitalului cu 55,4 milioane de lei, la 1,085 miliarde de lei, prin încorporarea întregului profit net realizat anul trecut, au declarat surse din acţionariat, citate de Mediafax.

În luna februarie, BCR a anunţat acţionarii că a obţinut în 2010 un profit net de 100 - 105 milioane lei, dar ulterior firma de audit a sugerat băncii să mai constituie provizioane suplimentare, astfel încât câştigul s-a redus la 55,4 milioane de lei, potrivit unor surse.

Acţionarii au aprobat, vineri, cu peste 90% din voturi, toate punctele de pe ordinea de zi propusă de conducerea BCR pentru cele trei adunări generale ale acţionarilor care au avut loc vineri.

SIF Moldova a votat împotrivă la unele puncte de pe ordinea de zi. Societatea de investiţii deţine 6% din acţiunile băncii.

Majorarea capitalului social va fi realizată prin emiterea unui număr de 554,27 milioane de acţiuni noi cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune.

Acţionarii BCR au mai aprobat modificarea valorii nominale a unei acţiuni, de la 1,3 lei la 0,1 lei/acţiune, şi a actului constitutiv al băncii, dar şi pentru creşterea numărului de titluri de la 792,46 milioane la 10,3 miliarde de unităţi.

Totodată, acţionarii au aprobat şi situaţiile financiare ale BCR şi grupului BCR pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2010, pe baza raportului administratorilor privind exerciţiul financiar al anului 2010, a raportului consolidat al administratorilor privind exerciţiul financiar al anului 2010, a raportului Comitetului Executiv, a rapoartelor auditorului financiar, a raportului Comitetului de Audit şi Conformitate, a raportului Comitetului de Remunerare şi a raportului Comitetului de Risc.

Grupul BCR este controlat de Erste Bank, care a preluat, în 2006, 61,88% din acţiunile BCR, pentru 3,75 miliarde de euro, de la stat, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi International Finance Corporation. Grupul austriac şi-a majorat ulterior participaţia la 69,17%, prin preluarea de acţiuni deţinute de salariaţii BCR.

În noiembrie 2009, grupul aus­triac a interpus în relaţia sa de acţionar majoritar al BCR două vehicule cu statut juridic de SRL înfiinţate în Austria, EGB Ceps Beteilungen GmbH şi EGB Ceps Holding GmbH. Societatea din urmă deţine în prezent 69,4% din acţiunile BCR. O participaţie de 30,11% se află în proprietatea celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb