Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au aprobat, în Adunarea Generală de astăzi, distribuirea de dividende în valoare de 11,18 milioane de lei (2,52 milioane euro) din profitul obţinut în 2014, ceea ce reprezintă 94% din profitul net de anul trecut.
Potrivit unui raport publicat astăzi, operatorul pieţei de capital va distribui către acţionari dividende în urcare cu peste 24% faţă de anul anterior, când acţionarii au primit puţin peste 9 milioane de lei.
Acţionarii au mai aprobat, în AGOA, şi Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru anul 2015, în care BVB îşi propune să obţină un profit net de 13,82 milioane de lei, cu 16% mai mare faţă de 2014.
Indemnizaţia cuvenită membrilor Consiliului de Administraţie va rămâne la nivelul anului 2014, în cuantum de 3.700 lei net, potrivit deciziei de astăzi a acţionarilor.