Acţionarii "Impact" au hotărât ca personalul societăţii să aibă cotă din profit

ADRIAN DRĂGHICI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 aprilie 2014

Acţionarii companiei "Impact Developer & Contractor" (simbol IMP) au hotărât ca anumite cote din profit să fie distribuite administratorilor, directorului general şi salariaţilor, acest punct fiind introdus pe ordinea de zi, la cererea acţionarului Gheorghe Iaciu.

Astfel s-a aprobat ca 2,5% din eventualul profit aferent anilor următori să meargă către membrii Consiliului de Administraţie, respectiv 0,5% pentru fiecare membru, 2% către directorul general şi 1,5% către salariaţi, conform unui raport emis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care precizează că această decizie s-a luat în scopul motivării personalului.

De asemenea, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), s-a aprobat şi desfiinţarea şi radierea a două puncte de lucru, din Voluntari, Ilfov, respectiv Blejoi, Prahova, dar şi modificarea actului constitutiv, astfel încât valoarea maximă a participării IMP la înfiinţarea unor firme să fie de cel mult 33% din capitalul social al Impact, la data deciziei de asociere.

Dezvoltatorul imobiliar Impact a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 26,1 milioane lei (5,9 milioane euro), în timp ce pierderile au scăzut, de la 74,4 milioane lei în 2012, la 44,7 milioane lei în 2013.

Acţionarii companiei "Impact Developer & Contractor" au hotărât la jumătatea lunii aprilie majorarea capitalului social cu suma de 80 de milioane lei, prin aporturi de numerar, de la 197.866.574 milioane la 277.866.574 lei, conform unui raport oferit luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Majorarea de capital se va face prin emisiunea a 80 milioane de acţiuni noi cu o valoare nominală de 1 leu per acţiune.

Gheorghe Iaciu deţine 47% din acţiunile IMP, fiind urmat de Adrian Andrici cu 16,15% şi compania Salink Limited cu 10,10%. Restul de 29,5% din acţiuni sunt alocate către alte persoane fizice şi juridice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vrem neaparat opinia lui Dan Oradeanul la acest articol!

    PS Pai se poate oradene, sa-ti depui candidatura la CA si sa nu vii la sedinta? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2532
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9252
Gram de aur (XAU)Gram de aur373.3536

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb