Acţionarii "Prodplast", chemaţi să aprobe investiţii de maxim 7,5 milioane de euro pe Bursă

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 martie 2016

Acţionarii "Prodplast", chemaţi să aprobe investiţii de maxim 7,5 milioane de euro pe Bursă

Acţionarii "Prodplast" (PPL) au fost convocaţi, pe 28 aprilie, să decidă efectuarea de plasamente pe piaţa de capital de până la 7,5 milioane de euro, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Plasamentele ar avea ca scop valorificarea eficientă a disponibilităţilor băneşti ale companiei. Astfel, acţionarii trebuie să decidă împuternicirea directoratului să subscrie în acţiuni de tip IPO şi în majorări ale capitalului social al societăţilor listate pe pieţele reglementate/sistemele alternative de tranzacţionare, investirea în titluri de valoare şi participarea la capitalizarea unor fonduri de investiţii de private equity, indiferent de caracterul fix sau circulant al activelor astfel dobândite sau înstrăinate.

Soldul acestor plasamente în orice moment nu va depăşi 7,5 milioane de euro, potrivit convocatorului AGA, iar mandatul astfel acordat Consiliului de Supraveghere va avea o durată de un an de la data aprobării de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor societăţii.

Acţionarii trebuie să mai discute şi revocarea din funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere a doamnei Elena Caliţoiu.

AGA va mai decide asupra ratificării şi confirmării Hotărârii Consiliului de Supraveghere din 26 august 2015, prin care s-a decis achiziţionarea pe piaţa de capital a unui pachet de 1,61 milioane de acţiuni emise de "Prodplast Imobiliare" (PPLI), la un preţ maxim de 6,09 lei/acţiune, precum şi ratificarea şi confirmarea operaţiunilor de executare a acestei hotărâri realizate de directorat.

Compania "Prodplast" este controlată de familia omului de afaceri Florin Pogonaru, prin intermediul "Nord" SA (cu 32,98%) şi "Floreasca Development" (11,73%), în timp ce SIF5 Oltenia deţine un pachet de 27,52% din PPL, potrivit datelor de la 31 decembrie 2015.

"Prodplast" a rămas societatea unde Pogonaru şi Tudor Ciurezu, preşedintele SIF5, se mai intersectează, după ce, în vară, conducerea SIF Moldova a anunţat că filiala sa Real Estate Asset SA a achiziţionat 6.555.211 acţiuni "Prodplast Imobiliare" (PPLI) şi 643.859 acţiuni "Nord", în valoare de 4,8 milioane lei, de la SIF5. Astfel, SIF "Moldova" a luat locul SIF "Oltenia" în proiectul mall-ului Veranda, dezvoltat de familia Pogonaru în zona Obor din Capitală. Compania Veranda Obor este deţinută integral de Prodplast Imobiliare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cumpararea actiunilor Ppli , proceduri mascate de externalizare a diponibilitatilor banesti in favorea actionarului majoritar si in prejudiciul celorlalti actionari si al societatii.De ce approbation retroactive,cunoasteti pe cineva care proceda similar..?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb