Acţionarii Romgaz au aprobat dividendele suplimentare de 747,7 milioane de lei

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 octombrie 2017

Acţionarii Romgaz au aprobat dividendele suplimentare de 747,7 milioane de lei

Gheorghe Gabriel Gheorghe a demisionat din funcţia de preşedinte al companiei, după ce a fost numit în conducerea ANRE

Acţionarii Romgaz (SNG) au aprobat, vineri, un dividend brut suplimentar pe acţiune în valoare de 1,94 lei, rezultând distribuirea sumei totale de 747.719.456 lei, sub formă de dividende suplimentare, la cererea statului, reiese dintr-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Dividendele brute suplimentare vor fi repartizate din rezervele societăţii reprezentând surse proprii de finanţare, potrivit societăţii.

Statul român, prin Ministerul Energiei, a cerut SNG, pe 8 septembrie, convocarea acţionarilor pentru "distribuirea sumei de 750.000.000 lei, sub formă de dividende", potrivit unui raport publicat pe site-ul BVB.

Statul, care este acţionarul principal al SNG, cu o cotă de participare de 70% din capitalul social, a invocat prevederile OUG nr. 29/2017, potrivit cărora companiile de stat pot distribui acţionarilor bani din rezerve şi rezultatele reportate din alţi ani.

Solicitarea a venit după ce, în iunie, acţionarii "Romgaz" au decis distribuirea unor dividende de 3,82 lei/acţiune, valoare care include o distribuţie din rezerve şi rezultatul reportat, conform solicitării acţionarului majoritar, statul român.

Profitul net al anului 2016 conform situaţiilor financiare este de 1,024 miliarde lei. Propunerea de repartizare a profitului s-a făcut luând în considerare Memorandumul Ministerului Finanţelor Publice, transmis de Ministerul Energiei prin adresa nr. 260176/1 februarie 2017, respectiv procentul de "minim 90% din profitul net realizat al anului 2016", a transmis atunci compania.

Astfel, dividendul pe acţiune rezultat, din profitul pe anul trecut, a fost de 2,4 lei/acţiune. În plus, acţionarii au aprobat, atunci, un dividend suplimentar din rezerve de 1,42 lei/acţiune.

Tot vineri, Romgaz a anunţat că Gheorghe - Gabriel Gheorghe a demisionat din calitatea de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi a renunţat la mandatul de administrator.

Astfel, Consiliul de Administraţie, întrunit în şedinţa din data de 19 octombrie 2017, a ales dintre membrii săi pe Dorin-Liviu Nistoran, în calitate de preşedinte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb