Acţionarii SIF-urilor cer AGA pentru listarea BCR

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 iulie 2011

Acţionarii SIF-urilor cer AGA pentru listarea BCR

Acţionari ale căror deţineri cumulate ar depăşi 5% din capitalul social al fiecărei SIF au cerut convocarea de Adunări Generale Ordinare la toate cele cinci societăţi de investiţii financiare ca să împuternicească administratorii să solicite, la rândul lor, AGA la BCR, pentru listarea băncii la Bursa de Valori Bucureşti.

Informaţia a fost comunicată de casa de avocatură "Duţescu şi Asociaţii" care reprezintă grupul de fonduri de investiţii "Firebird" ce deţine, potrivit avocatului Cris-tian Duţescu, sub 1% din fiecare SIF.

Tudor Ciurezu, preşedintele SIF "Oltenia", ne-a confirmat primirea unei astfel de solicitări, precizând că ea se află în atenţia departamentului de analiză al SIF5 care aştepta, ieri, la amiază, mai multe documente care să ateste calitatea de acţionari a solicitanţilor şi să verifice dacă solicitarea îndeplineşte condiţiile legale.

"Am primit solicitarea, este în studiu, reprezintă voinţa acţionarilor, însă trebuie să verificăm dacă res-pectă cerinţele legale pentru convocarea AGA", ne-a spus domnul Ciurezu.

Cererea acţionarilor vine în contextul în care în ultima vreme au tot apărut informaţii neconfirmate oficial despre unele discuţii dintre SIF-uri şi austriecii de la Erste, acţionarul majoritar al BCR, pentru vânzarea acţiunilor pe care societăţile de investiţii financiare le deţin la instituţie. Banca de investiţii "Nomura", unul dintre marii jucători de pe piaţa internaţională, chiar s-a oferit să dea o mână de ajutor SIF-urilor să îşi "lichidizeze" deţinerea la BCR şi a făcut şi un raport de analiză a băncii, care, este, însă, păstrat "la secret", de conducerile societăţilor de investiţii financiare.

"Intenţia noastră este transparentizarea demersurilor pentru lis-tarea BCR în condiţiile în care în presă au apărut zvonuri privind discuţii între SIF-uri şi Erste privind vânzarea BCR", ne-a declarat Cristian Duţescu, adăugând: "Având în vedere informaţiile publice de care dispunem, respectiv contractul de privatizare al BCR, solicitarea noastră pare să fie cel mai bun demers legal pe care putem să îl facem în vederea listării băncii. Nu ştim ce este prevăzut în acordul de amânare al listării BCR semnat în toamna lui 2009. Nu am discutat cu clienţii noştri formularea unei solicitări pentru publicarea acestui acord".

Potrivit contractului de privatizare al BCR, listarea băncii trebuia să aibă loc în 2009, însă a fost amânată cu doi ani, printr-un acord pe care SIF-urile l-au semnat cu Erste, în toamna lui 2009. Prevederile acordului nu au fost făcute publice, până acum, fiind invocate clauze de confidenţialitate.

În paralel, conducerea BCR a transmis mesaje ambigue porivind intenţia listării BCR, Dominique Bruynseels, preşedintele-executiv al BCR, declarând că Bursa de la Bucureşti nu este suficient de lichidă pentru listarea băncii.

Acţionarii care au solicitat convocarea Adunărilor Generale la SIF-uri au propus ca pe Ordinea de zi să fie trecute împuternicirea Consiliilor de Administraţie ale SIF-urilor să transmită o solicitare către acţionarul majoritar al BCR în vederea iniţierii procedurilor de admitere la tranzacţionare a BCR, să transmită o cerere către consiliul de administraţie al BCR pentru a convoca adunarea generală a acţionarilor Băncii având pe ordinea de zi aprobarea listării pe piaţa reglementată operată de BVB, împuternicirea ca în cadrul adunării generale a BCR să exprime un vot pozitiv, în favoarea listării BCR.

Dintre cele cinci societăţi de investiţii financiare, SIF "Moldova" a fost mai activă în problema listării BCR, solicitând acţionarului majoritar să respecte angajamentele asumate în contractul de privatizare. SIF2 a încercat să obţină aprobarea acţionarilor pentru valorificarea deţinerii la BCR, însă demersurile sale s-au lovit de lipsa cvorumului necesar pentru ţinerea Adunării Generale a Acţionarilor.

Ca să evite un astfel de eşec, acţionarii care au transmis, ieri, solicitări SIF-urilor, au cerut convocarea de Adunări Generale Ordinare, unde cvorumul este mai uşor de atins.

"Dacă se va concluziona că solicitările sunt conforme cu legea, consider că ar trebui convocată AGOA, fiind o problemă de gestiune a societăţii, care este de competenţa AGOA. Nu am cerut mandatarea CA-urilor SIF pentru vânzarea pachetului ceea ce ar fi fost de competenţă AGEA", ne-a mai spus avocatul Duţescu.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Eu zic sa plece. Ce castiga? Sa cheltuie Paiata banii pe firme de recrutare si TV? Fiti seriosi si alegeti ceva bun si benefic voua.

    Mai sif-uri ce aveti? Voi stiati ca la BVBexista o directie cu 9 oameni, din care 3 sunt sefi?

    1. Unul este director economic, celalalt conabil sef si mai nou avem si un sef departament..iar restul..fraierii. Mai actionari cum permiteti asa ceva? In ce institutie serioasa s-a vazut asa dezordine. Nu s-a vazut desigur dar se practica.

      sa vedeti ce e la sifuri...ha!

    "Nu ştim ce este prevăzut în acordul de amânare al listării BCR semnat în toamna lui 2009. Nu am discutat cu clienţii noştri formularea unei solicitări pentru publicarea acestui acord....Prevederile acordului nu au fost făcute publice, până acum, fiind invocate clauze de confidenţialitate." Si nici nu vor fi facute publice pt ca s-ar vedea "profesionalismul" administratorilor de la sif-uri si/sau adevaratele lor interese!

    Sa vindeti actiunile BCR la un minim de 1 BCR=1 ERSTE/6=34 EURO/6= 5,66 EURO/ACTIUNE.Statul le-a vandut la privatizare cu 7,65 euro/actiune.sa se pastreze raportul de 1/6 intre BCR si EBS.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb