Acţiunile companiei ABO MIX (NUIA), vor intra mâine la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit unui comunicat de presă.
Anterior, acţiunile companiei au fost listate pe ATS în cadrul SIBEX (Sibiu Stock Exchange).
ABO MIX S.A. este o societate privată românească, fondată în 1992, şi are că obiect principal de activitate creşterea porcinelor. De asemenea, societatea efectuează diferite vânzări de furaje, materii prime şi cereale. În primul semestru din acest an, compania a avut o cifra de afaceri de 26,3 milioane lei şi un profit net de 2,7 milioane lei.