Acţiunile Deutsche Bank s-au depreciat cu 6,76%, pe Bursa de la Bucureşti

Luciana Bănică
Bănci-Asigurări / 1 octombrie 2016

Acţiunile Deutsche Bank s-au depreciat cu 6,76%, pe Bursa de la Bucureşti

Preţul acţiunilor Deutsche Bank s-a depreciat, vineri, cu 6,76%, după aproximativ o oră şi jumătate de la debutul şedinţei Bursei de Valori Bucureşti, pe fondul îngrijorărilor privind stabilitatea băncii care afectează evoluţia burselor din întreaga lume, potrivit Agerpres.

Acţiunile băncii au scăzut cu 53,08% de la începutul anului pe sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS) al pieţei de capital româneşti, unde este listată.

În ultima săptămână, valoarea acţiunilor a scăzut cu 3,94%. În ultima lună au fost realizate tranzacţii de peste 5,9 milioane lei, preţul acţiunilor scăzând cu 12,23%.

Conform AFP, cotaţia acţiunilor Deutsche Bank a scăzut vineri dimineaţă, la Frankfurt, cu aproape nouă procente, îngrijorările cu privire la stabilitatea celei mai mari bănci germane afectând evoluţia burselor din întreaga lume.

În jurul orei 07:25 GMT, titlurile Deutsche Bank înregistrau o scădere de 8,83% până la 9,91 euro, după publicarea unor ştiri potrivit cărora mai multe fonduri speculative şi-au scos banii de la banca germană din cauza temerilor cu privire la soliditatea sa financiară.

Scăderea acţiunilor Deutsche Bank a afectat şi titlurile Commerzbank, care au înregistrat o scădere de 7,3% fiind cotate la 5,38 euro. De asemenea, bursele de pe Wall Street au încheiat şedinţa de joi în scădere, în timp ce pieţele din Hong Kong şi Tokyo au deschis vineri pe minus din cauza îngrijorărilor cu privire la viitorul Deutsche Bank.

Agenţia Bloomberg News a informat joi că un număr de aproximativ 10 fonduri speculative care aveau tranzacţii cu Deutsche Bank au mutat activele la alte firme în cursul acestei săptămâni. De asemenea, sursele citate de AFP au confirmat că mai multe fonduri speculative, inclusiv Millennium Partners, Capula Investment şi Rokos Capital Management, au decis să îşi retragă fondurile de la Deutsche Bank.

Acţiunile celei mai mari bănci germane au intrat pe o pantă descendentă începând de luni, investitorii reacţionând la amenda de 14 miliarde de dolari impusă Deutsche Bank de Departamentul american al Justiţiei precum şi la informaţiile contradictorii din presa germană cu privire la intervenţia guvernului german în sprijinul Deutsche Bank.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Draga doamna Luciana,

    30 septembrie va ramane in istorie ca una din cele mai fascinante zi de tranzactie pentru DBK, fiind lejer sursa de inspiratie pentru Wall Street 3. La 17:35, la sfarsitul perioadei de tranzactionare pe XETRA, actiunea DBK a inregistrat un avans de 6,39%. Pe platforma specialistilor , adica parchet Frankfurt , la ora 19:58 se inregistra un avans de 16,13%, superior prognozei lansate pe site-ul ZB. New York inchidea ziua cu un avans de 14,02% la 22:03. Pentru cei interesanti in amanunt recomand pagina BAFIN unde se pot observa fondurile de hedging care au pariat pe gresit si printre care se gasesc si cele ale caror nume a fost colportat de agentia bloomberg ca retragandu-si expunerea pe DBK. Un weekend placut si nu uitati sa aveti grija de banii dumneavoastra, altfel se vor ocupa altii de ei... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb