Principalii indici bursieri europeni au încheiat tranzacţiile de astăzi în creştere, în contextul scăderii şomajului din Germania şi al revenirii Irlandei pe piaţa de obligaţiuni, după încheierea programului internaţional de salvare a ţării.
CAC 40 al bursei din Paris a crescut cu 0,83%, la 4.262,68 puncte, DAX din Frankfurt cu 0,83%, la 9.506,20 puncte, iar FTSE 100 a urcat la Londra cu 0,37%, la 6.755,45 puncte.