Acţiunile FP, din minim în minim

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 26 mai 2011

Foştii proprietari se pregătesc să ceară mai multe acţiuni statului pentru compensarea scăderii cotaţiei

Cotaţia "Fondul Proprietatea" (FP) a coborât, ieri, la un nou minim, de 0,48 de lei, titlurile FP ajungând să fie tranzacţionate chiar şi sub ultimul preţ la care au fost transferate în decembrie, anul trecut, pe piaţa "gri" de la Depozitarul Central.

Scăderea acţiunilor FP vine în condiţiile în care autorităţile au adoptat o serie de măsuri menite să evite tocmai o depreciere abruptă a cotaţiei FP, care, în opinia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), ar putea avea efecte negative asupra procesului de despăgubire.

În urmă cu două săptămâni, Guvernul a adoptat o Hotărâre care stipula că ANRP va putea emite cu prioritate titluri de plată şi/sau de conversie atunci când ar avea loc o "distorsionare a pieţei în ceea ce priveşte tranzacţionarea acţiunilor Fondului Proprietatea, prin scăderea preţului acestora". Ulterior, ANRP a anunţat că a cerut Guvernului aprobarea să emită eşalonat titluri de conversie aferente celor 1,5 miliarde acţiuni ce urmează să fie distribuite foştilor proprietari ca să evite distorsionarea pieţei.

Gabriela Anghelache, preşedintele CNVM, estima, în urmă cu câteva săptămâni, că inundarea pieţei cu 1,5 miliarde acţiuni FP ar conduce, mai mult ca sigur, la scăderea abruptă a cotaţiei, Hotărârea Guvernului propunându-şi să contracareze o astfel de situaţie.

Totuşi, piaţa a infirmat aşteptările privind motivele care ar putea accentua scăderea preţului FP: cotaţia a continuat să coboare şi după ce autorităţile au lăsat de înţeles că cele 1,5 miliarde acţiuni vor fi distribuite către foştii proprietari, astfel încât să nu distorsioneze piaţa.

Nicolae Ivan, fost preşedinte al "Fondului Proprietatea" şi reprezentant al fondului de investiţii "Cartesian" care a raportat deţineri la FP, declara, în urmă cu două săptămâni, că intrarea în piaţă a unor noi acţiuni FP nu este un motiv suficient de puternic pentru scăderea cotaţiei. Domnia sa sublinia că distribuirea de noi acţiuni ar fi putut să impulsioneze cotaţia FP, ca urmare a creşterii free-float-ului, mai ales că nu există nicio garanţie că noii acţionari şi-ar vinde acţiunile, imediat ce le-ar primi.

Într-un astfel de raţionament, prăbuşirea preţului FP din ultima vreme nu poate fi pusă nici măcar pe seama intrării în piaţă, cu ţârâita, a unei părţi din cele 1,5 miliarde acţiuni pe care ANRP a anunţat că urmează să le distribuie. De altfel, Autoritatea a informat la începutul săptămânii că a emis titluri de conversie în cuantum de 296.059.462 acţiuni, cel mai mare pachet de titluri transmis către Depozitarul Central fiind de 239.385.665 acţiuni.

Marius Murgu: "Apare întrebarea dacă cei care şi-au vândut acţiunile înainte de listare nu au fost cumva mai realişti"

Scăderea preţului FP provoacă nemulţumirea foştilor proprietari care au pierdut zilele acestea chiar şi mai mult de jumătate din valoarea cu care au fost despăgubiţi.

O parte dintre foştii proprietari, a căror despăgubire a fost calculată la un leu/acţiune, sunt pregătiţi acum să meargă în instanţă, reclamând că sunt discriminaţi în comparaţie cu foştii proprietari care urmează să primească acţiuni în funcţie de preţul mediu ponderat al titlurilor FP în ultimele 60 de zile de tranzacţionare.

"Au fost întocmite actele necesare ca să dăm Ministerul de Finanţe în judecată şi estimăm că le vom depune săptămâna viitoare la Tribunal", ne-a declarat Marius Murgu, preşedintele Asociaţiei Acţionarilor Privaţi ai Fondului, adăugând: "Vom cere acţiuni în plus faţă de cele primite (calculate la un leu/titlu) invocând tratament discriminatoru faţă de foştii proprietari care urmează să primească acţiuni în perioada următoare, calculate la 0,61 de lei. Situaţia este, într-adevăr, dificilă şi pentru aceştia, dat fiind că nici ei nu pot să încaseze pe bursă valoarea cu care au fost despăgubiţi".

Fondul Proprietatea a ajuns, ieri, la o capitalizare bursieră de 6,68 miliarde lei, potrivit preţului de 0,485 lei/titlu. În total, au fost schimbate 55 de milioane de acţiuni, la preţuri cuprinse între 0,48 de lei şi 0,498 lei/acţiune.

Florin Irimin, "Intercapital Invest": "Investitorii de portofoliu vor acumula mai mult în perioada următoare"

Florin Irimin, broker la "Intercapital Invest", consideră că deprecierea acţiunilor FP trebuie înţeleasă şi în contextul generalizat al pieţei, marcat de un trend descendent. Domnul Irimin ne-a declarat: "Lichiditatea nu este, astăzi, (n.r. ieri) foarte mare. Vedem un trend descendent pentru întreaga piaţă, nu doar la Fondul Proprietatea. Există interes la cumpărarea acţiunilor FP, însă investitorii nu se vor grăbi să urce preţul. Din punctul meu de vedere, investitorii de portofoliu vor acumula mai mult în perioada următoare. Următoarele luni reprezintă un moment bun de investiţii în Fondul Proprietatea". (Nadir Baubec)

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Unde sunt rauvaitorii care sustineau ca investitorii straini nu sunt interesati in actiunile FP? Cum isi explica ei rulajul celor 100 mil actiuni in numai 2 zile?

    1. Hai sa spunem lucrurilor pe nume. Fondurile de investitii straine laolalta cu speculatorii autohtoni sunt interesati acum de scaderea cursului FP, ca sa cumpere la preturi cat mai joase, inaintea ciclului de crestere ce va incepe in a doua jumatate a anului si va duce cotatia inapoi la 0.6, poate chiar si peste. Singura intrebare ce se pune este daca in modul lor de a actiona, cei de la ANRP sunt chiar NESTIUTORI IRESPONSABILI, sau COMPLICI cu intentiile speculatorilor, la unison cu oficialii din Min. Finantelor si conducerea FP. Pe langa destabilizarea intrregii piete, vor accentua prin asta si epuizare actiunilor detinute de stat, destinate despagubirii fostilor proprietari, aspecte diferite insa afectate in mod direct.

    Oamenii au asteptat cuminti evolutia pe bursa, nu li se poate reprosa nimic. Realitatea e insa ca toti cei implicati in piata de capital, de la brokeri, jucatori, speculatori, Franklin Templeton, terminand cu institutii ca BVB, Depozitar, Ministerul Finantelor, functionari din ANRP, au castigat multe milioane din listarea fondului. Mai putin fostii proprietari de rand, tocmai cei pentru care s-ar fi creat aceasta forma de despagubire, (daca e sa-i credem pe politicienii implicati in proiect) Asadar, mi se pare un demers mai mult decat rezonabil, pe deasupra statul va scapa chiar ieftin, considerand ca din lipsa informarii, doar o mica parte dintre cei indreptatiti vor adera la aceasta actiune in instanta, cu sanse sporite de succes, fata de cele individuale.

    Privind retrospectiv se vede clar ca hotararea de guvern din 12 mai a fost data pentru a schimba ordinea dosarelor, si a lua cine trebuie, nicidecum pentru a sprijini pretul. Pun pariu ca in scurt timp vor schimba legea si se va incheia cu acest circ numit FP creeat special pt baietii destepti de catre baietii destepti. Va urma desigur, o alta pacaleala.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb