Activele fondurilor de pensii private au crescut la 5,94 miliarde lei în primele şapte luni

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 august 2011

Activele fondurilor de pensii private au crescut la 5,94 miliarde lei în primele şapte luni

Activele nete ale fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) au atins 5,94 miliarde lei la finele lunii iulie, în creştere cu 3,2% faţă de 30 iunie, în timp ce numărul participanţilor a urcat cu 0,4%, la 5,58 milioane, potrivit CSSPP.

Defalcat, Pilonul II totalizează active nete de 5,55 miliarde de lei, cu 3,3% mai mult faţă de finele lunii iunie, iar Pilonul III deţine active de 394,1 milioane de lei, anunţă Mediafax. În iulie, activele nete pe Pilonul III au avansat cu 2,3%.

În privinţa numărului de participanţi, cele nouă fonduri de pensii private obligatorii aveau 5,34 milioa-ne de participanţi, comparativ cu 5,32 milioane în iunie.

"În iulie 2011, un număr de 5,34 milioane persoane erau înregistrate în Registrul participanţilor, în creştere cu 5,34% faţă de iulie 2010 şi cu 0,33% faţă de iunie 2011", se arată în buletinul lunar al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Luna trecută, Casa Naţională de Pensii Publice a repartizat aleatoriu 14.217 de persoane, reprezentând 79,81% din totalul persoanelor care au dobândit calitatea de participant în iulie.

"Ponderea participanţilor repartizaţi aleatoriu a scăzut faţă de nivelul de 85,43% înregistrat la finalul lunii precedente, fiind în scădere şi faţă de luna iulie 2010, când ponderea acestora a fost de 80,15%. În iulie, aproximativ 5,09 milioane de participanţi erau înregistraţi cu cel puţin o contribuţie virată de la începutul funcţionării sistemului de pensii administrate privat, în mai 2008. Comparativ cu iunie 2011, s-a înregistrat o creştere cu 0,49%, iar faţă de luna iulie 2010 cu 6,67%", se mai spune în buletin.

Contribuţiile virate celor nouă fonduri au însumat 169,9 milioane de lei (40,1 milioane de euro), în creştere cu 1,12% faţă de iunie şi cu 24,57% faţă de iulie 2010.

"În total, în ultimele 12 luni au fost virate contribuţii în valoare de 1,76 miliarde de lei, cu o medie lunară de 146,41 milioane lei", se precizează în buletin.

Contribuţia medie pe participant în iulie a fost de 31,8 lei, în creştere cu 18,26% faţă de nivelul atins în urmă cu 12 luni.

Plasamentele fondurilor de pe Pilonul II sunt dominate de titlurile de stat - 65,63% din total active, în scădere faţă de iunie (66,28%).

Acţiunile au ajuns la o pondere de 13,03% din total active, în coborâre faţă de luna precedent (13,31%). În schimb, depozitele bancare au cres-cut la 9,81% din total active, de la 8,68% în iunie.

În iulie, 88,52% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate în ţară, iar restul de 11,48% erau investiţii externe, din care investiţii UE 11,45%, iar investiţii în state terţe 0,03%.

Pe Pilonul III, activele nete însumează 394,1 milioane de lei, în creştere cu 2,3% faţă de situaţia existentă în iunie.

La fondurile de pensii facultative contribuie 243.757 participanţi, comparativ cu 241.408 persoane în urmă cu o lună.

În iulie, un număr de 2.349 de noi participanţi au ales să adere la unul din cele 13 fonduri de pensii facultative. "Numărul acestora este cu 36,99% mai mic decât al persoanelor care au aderat în iunie", se menţionează în buletinul CSSPP.

Potrivit datelor CSSPP, contribuţiile au fost plătite de către angajatori pentru 51,72% dintre participanţi, 35,92% dintre participanţi au plătit, iar 12,36% dintre cotizanţi au achitat contribuţiile împreună cu angajatorii lor.

Ponderea cea mai mare în structura de plasamente a fondurilor de pensii facultative era deţinută de titlurile de stat (63,96%), în scădere faţă de iunie (65,52%).

Depozitele bancare au atins o cotă de 7,88% din total active fonduri, în creştere faţă de iunie 2011 (6,65%). De asemenea, acţiunile au ajuns la 15,1% din total active fonduri, în urcare faţă de luna precedentă (15,07%).

Primele contribuţii la Pilonul III au fost virate în mai 2007.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb