Activele fondurilor de pensii private obligatorii - 4,68 miliarde lei

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 martie 2011

Activele fondurilor de pensii private obligatorii - 4,68 miliarde lei

Valoarea activelor nete înregistrată de fondurile de pensii administrate privat a fost de 4,68 miliarde lei (1,11 miliarde de euro), la finalul lunii februarie, în creştere cu 4,02% faţă de ianuarie 2011 şi cu 71,80% mai mare decât în februarie 2010 (creştere cu 67,41% raportat la moneda euro), potrivit buletinului publicat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

În luna februarie 2011, 5,24 milioa-ne persoane participau la fondurile de pensii administrate privat - Pilonul II, în creştere cu 5,47% faţă de februarie 2010 şi cu 0,63% faţă de ianuarie 2011.

În ceea ce priveşte distribuţia pe vârstă, 59,13% dintre participanţi aveau vârsta de până în 35 ani şi 40,87% vârsta de peste 35 de ani.

În condiţiile unei cote de contribuţie de 2,5% din venitul brut realizat, în luna februarie 2011 au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 144,88 milioane lei (34,37 de milioane euro), în creştere cu 8,11% faţă de luna precedentă şi cu 29,16% faţă de februarie 2010. În total, în ultimele 12 luni au fost virate contribuţii în valoare de 1.625,93 milioane lei, cu o medie lunară de 135,49 milioane lei, potrivit CSSPP.

Comisia arată că pe parcursul lunii februarie 2011, titlurile de stat, obligaţiunile emise de organismele străine neguvernamentale, acţiunile şi OPCVM-urile au crescut ca importanţă în detrimentul obligaţiunilor municipale, obligaţiunilor corporative şi a depozitelor bancare. Structura portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat, ca şi pe parcursul anilor anteriori, a fost caracterizată de investiţii preponderent în instrumente cu venit fix, în mod special titluri de stat (66,26%). În februarie 2011, aproximativ 87,6% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate în ţară, iar restul de 12,4% erau investiţii externe.

Active de 349,56 milioane lei pe Pilonul III

Activele nete deţinute de fondurile de pensii facultative la 28 februarie 2011 au fost de 349,56 milioane lei (82,93 de milioane de euro), în creştere cu 2,94% faţă de luna anterioară şi cu 53,12% mai mare comparativ cu februarie 2010 (49,21% raportat în euro). La finalul lunii februarie 2011, 226.347 participanţi contribuiau la cele 13 fonduri de pensii facultative, administrate de 10 companii, menţinându-se trendul uşor ascendent al creşterii numărului de participanţi de la începutul func-ţionării sistemului: în creştere cu 0,96% faţă de ianuarie 2011 şi cu 18,93% peste nivelul din februarie 2010.

În februarie 2011, pentru 52,9% dintre participanţi contribuţiile au fost plătite de către angajatori, 34,8% dintre participanţi au plătit singuri contribuţiile, iar 12,3% dintre participanţi au plătit contribuţiile împreună cu angajatorii lor. Ponderea cea mai mare în structura de plasamente a fondurilor de pensii facultative era deţinută de titlurile de stat (65,17%), în scădere faţă de anul 2010. În februarie 2011, 91,55% din activele fondurilor de pensii facultative erau plasate în ţară, iar 8,45% au reprezentat investiţii externe, din care investiţii UE 8,30%, iar investiţii în state terţe 0,15%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb