Activele fondurilor de pensii private obligatorii au depăşit valoarea de 1,05 milioane de euro în ianuarie 2011

F.A.
Piaţa de Capital / 15 februarie 2011

Activele nete deţinute de cele nouă fonduri de pensii private active pe pilonul II (sistemul de pensii private obligatorii) au ajuns în luna ianuarie a acestui an la valoarea de 4,5 milioane lei (1,05 milioane euro), în creştere cu 77,4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, a anunţat astăzi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), potrivit HotNews.ro

În condiţiile unei cote de contribuţie de 2,5% din venitul brut realizat, luna trecută au fost virate către aceste fonduri de pensii 134 de milioane de lei (31,4 de milioane de euro), valoare cu 27,9% mai mare decât în aceeaşi lună din 2010.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb