Actorii pieţei au dezbătut problema "Rasdaq"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie 2011

Gabriela Anghelache

Gabriela Anghelache

Cei mai importanţi actori ai pieţei de capital autohtone au dezbătut, ieri, cum să rezolve "dilema" Rasdaq-ului şi a emitenţilor listaţi pe această piaţă cu un statut juridic aparent incert, în condiţiile în care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) s-a ferit să o catalogheze oficial drept piaţă reglementată sau nereglementată.

Dezbaterea de ieri, organizată de BVB şi CNVM, a avut loc în contextul în care arbitrul pieţei de capital a elaborat un Proiect de Instrucţiune potrivit căruia companiile de pe Rasdaq care îndeplinesc cerinţele de piaţă regle-mentată vor fi nevoite să convoace Adunări Generale ca să decidă dacă vor să se mute la BVB. Cele care nu se califică pentru piaţa reglementată ar urma să fie transferate pe Sistemul Alternativ de Tranzacţionare al BVB. La dezbatare au participat comisari CNVM, preşedinţii ambelor burse autohtone, reprezentanţi ai brokerilor şi investitorilor.

Gabriela Anghelache, preşedintele CNVM, a admis, ieri, că situaţia incertă a pieţei Rasdaq creează multe probleme principalilor actori din piaţă, dar a subliniat că pe o piaţă reglementată, în accepţiunea directivelor europene, pot fi tranzacţionate doar acţiunile emitenţilor care îndeplinesc cerinţele de piaţă reglementată. Preşedintele CNVM şi-a exprimat deschiderea faţă de soluţiile propuse de ceilalţi actori ai pieţei pentru rezolvarea problemei Rasdaq.

"Rasdaq nu îndeplineşte cerinţele Uniunii Europene de piaţă reglementată. Noi am elaborat un proiect care urmăreşte să rezolve această problemă şi l-am supus dezbaterii publice, dovadă că suntem deschişi la propuneri venite din partea celor din piaţă. Subliniez că ATS-ul nu este nereglementat, ci are reguli proprii care trebuie avizate de reglementatorul pieţei".

Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti a precizat că pe ATS regulile pe care vor trebuie să le respecte companiile sunt chiar mai stricte decât pe Rasdaq.

"Pentru ATS sunt reguli specifice pe care nu le regăsim pe Rasdaq, precum obligaţia de raportare trimestrială".

În urma dezbaterilor de ieri, s-au conturat cel puţin două soluţii pentru piaţa Rasdaq, susţinute de brokeri şi investitori. O primă soluţie, susţinută de Asociaţia Brokerilor şi de Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) vizează transferarea administrativă a companiilor de pe Ras-daq care îndeplinesc anumite condiţii pe piaţa reglementată. Dumitru Beze, preşedinte AIPC, a propus ca această măsură să se aplice emitenţilor de pe Rasdaq cu o capitalizare de circa un milion de euro.

Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, a atras atenţia că societăţile listate pe piaţa de capital şi-au dat deja acordul în acest sens şi că nu mai este nevoie să convoace noi Adunări Generale ca să se pronunţe dacă vor pe piaţa reglementată sau nu.

"Nu deschideţi Cutia Pandorei şi nu convocaţi Adunări Generale ale emitenţilor pentru că aceştia şi-au dat acordul deja. Dacă vreţi să întrebaţi emitenţii dacă-şi dau acordul acum să fie listaţi la bursă, aţi putea să îi întrebaţi şi pe cei de pe piaţa reglementată şi s-ar putea să aveţi surprize", a avertizat Dan Paul.

O a doua soluţie rezultată din dezbaterea de ieri susţine că Bursa de Valori Bucureşti ar trebui să facă o lis-tă cu emitenţii care se califică pentru piaţa reglementată şi să îi invite să se mute la BVB, prin decizia organului statutar. Cele care refuză, ar urma să treacă pe ATS.

Ungureanu, IGP: "Investigăm zece cazuri legate de piaţa de capital, din care jumătate sunt tranzacţii suspecte"

Liviu Ungureanu, de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, a precizat, ieri, că în prezent Direcţia pe care o conduce investighează circa zece cazuri care au legătură cu piaţa de capital, dintre care jumătate vizează tranzacţii suspecte. Domnul Ungureanu a deplâns statutul incert al pieţei Rasdaq, având în vedere că de clarificarea acestuia depinde libertatea unor persoane investigate sau puse sub acuzare. Liviu Ungureanu a declarat:

"Haideţi să stabilim odată statutul pieţei Rasdaq. De-a lungul timpului am avut nenumărate cazuri legate de piaţa de capital şi am solicitat CNVM să ne spună dacă este piaţă reglementată sau nu. Acest lucru este foarte important pentru că de el depinde libertatea unor oameni".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. A ajuns dl. Dan Paul sa fie vocea ratiunii pe piata de capital din Romania. Asta spune mai multe despre calitatea celorlalti participanti. Incredibil ce porumbel a scos din gura dl. Valentin Ionescu. Da' e director? E! Pai da!

    ziarista de 2 lei, salariu de la bursa

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb