ACUZATĂ DE LUARE DE MITĂ ÎN DOSARUL MICROSOFT, Andronescu, la DNA: "Am cerut administrare de probe"

A.C.
Anticorupţie / 27 noiembrie 2014

Actualizare 11:54

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, a declarat astăzi, ieşind din sediul DNA, că a fost pusă sub învinuire în dosarul Microsoft pentru abuz în serviciu şi că a cerut administrarea de probe în apărare, procedură prevăzută de noul Cod de Procedură Penală.

Andronescu este învinuită de luare de mită, spălare de bani, abuz în servciu şi trafic de influenţă în dosarul acordării licenţelor Microsoft, fapte despre care procurorii anticorupţie susţin că ar fi fost săvârşite în perioada în care a fost ministru al Educaţiei. Mai precis, politicianul ar fi favorizat firma SIVECO, de la care ar fi primit mită să-i acorde contracte preferenţiale.

În secvenţa informatizării învăţământului din dosarul Microsoft, prejudiciul calculat la începutul anchetei este de circa 200 milioane euro.

------------

Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu s-a prezentat în această dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiată în dosarul Microsoft, după ce Parlamentul i-a ridicat imunitatea, potrivit unor surse judiciare.

La finele lunii septembrie, Andronescu declara în faţa presei că îşi dă foc în piaţa publică dacă va fi pusă sub acuzare: "Sunt şocată! Nu m-a chemat nicodată nimeni şi nu mă ştiu vinovată cu nimic. Cred că este o glumă, pare o glumă pur şi simplu. Este altceva că am fost ministru, nu pot să neg, dar că am luat ceva de la cineva cu vehemenţă neg. Mi se pare că e o încercare de a denigra nişte oameni care toată viaţa au muncit cinstit şi mă refer la mine. Niciodată nu am pretins de la nimeni nici măcar un ban, niciodată. Dacă cineva poate să confirme altfel, să vină să îmi spună. Eu cred că este o încercare de linşaj public, nu ştiu cum să numesc lucrul acesta. Niciodată de la nimeni nu am pretins, nu am luat vreun ban. Mi se pare culmea culmilor. Îmi dau foc în piaţa publică dacă cineva îmi pune în cârcă asemenea lucruri. Niciodată nu mi-am pus problema că voi ajunge într-o astfel de situaţie. Mi se pare îngrozitor de mult, mi se pare de neacceptat într-o ţară normală să acuzi un om care nu a luat un ban".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Eu nu am votat PSD-ul niciodata deoarece este constituit numai din hoti, cu f.putini oameni cinstiti.

    Printre acestia, este prima - cred - despre care sunt convins ca nu a luat mita.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb