Acuzaţii de trafic de influenţă pe lângă funcţionarii Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţilor

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Politică / 3 martie 2011

Procurorii DNA au anunţat, ieri, că anchetează un constănţean acuzat de trafic de influenţă pe lângă func-ţionarii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), pe care l-au surprins în flagrant primind bani de la o persoană căreia îi promisese că va interveni ca să urgenteze plata sumei ce i se cuvenea de la Autoritate.

Acesta este primul caz în care se fac referiri la modalitatea în care sunt rezolvate unele dosare la ANRP, după ce foşti proprietari şi participanţi la piaţa de capital au atras atenţia că unele dosare îşi aşteaptă rezolvarea ani la rândul, în timp ce altele sunt rezolvate rapid.

În Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori se arată că "în septembrie, anul trecut, inculpatul Victor Ciocoiu a promis unei denunţătoare că va interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul ANRP pentru a urgenta virarea sumei totale de 4.500.000 lei ce i se cuvenea denunţătoarei.

Domnia sa avea calitatea de moştenitor al unei persoane strămutate din Bulgaria în România şi întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte intrarea în posesia sumei cuvenite. Inculpatul Ciocoiu Victor s-a angajat să îşi exercite influenţa în schimbul a 25% din suma totală ce urma a fi recuperată".

La data de 15 noiembrie 2010, denunţătoarei i-a fost virată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) suma de 180.000 lei, din care, printr-un intermediar, i-a dat inculpatului Victor Ciocoiu suma de 45.000 lei, potrivit procurorilor DNA.

Pe 28 februarie, anul acesta, după ce anterior îi mai fusese virată de către ANRP o altă tranşă de 280.000 lei, inculpatul Ciocoiu Victor a fost surprins în flagrant imediat după ce a primit de la denunţătoare suma de 65.000 lei, reprezentând 23% din cea de-a doua tranşă a despăgubirilor, sumă rezultată în urma renegocierii cu inculpatul, au mai precizat procurorii de caz.

Tribunalul Constanţa a decis arestarea preventivă a lui Victor Ciocoiu pentru 29 de zile. Victor Ciocoiu nu este angajat al ANRP.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. daca vor arestari mai ceva ca la vama DNA ar trebui sa asculte doar telefoanele brokerilor si sa cerceteze un pic tranzactiile de pe piata gri inainte de listarea FP.

    1. De acord cu opinia 1. Dar ma intreb , acum cand aceasta institutie a devenit( are o istorie lunga si, produce ,undeva in vest, bani frumosi unor an anallisti ai

      industriei coruptiei in tarile din est) un istrument al puterii ( asa a fost de la infiintare!),cine controleaza de fapt aceasta institutie? Sau,vorba unui erou al unui roman al lui Dan Brown : cine-i controleaza pe controlori? Puterea ,in prezent jucatoare ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031