Addenda la Cioran

Subiectul Cioran a explodat pur şi simplu, dar nu cu ocazia Centenarului, ci pe marginea marii cumpărături de la licitaţie. Şi mai ales în preajma omului cu bani şi a instituţiei care a primit pleaşca de la el. Marţi au fost trei secvenţe la scenă deschisă cu participarea lui George Brăiloiu, declarat pe nedrept şi imediat după licitaţie "patriot român din SUA", de fapt omul de afaceri care a reacţionat normal într-o situaţie ciudată în care statul român nu a existat. Întîi Academia a alcătuit o expoziţie documentară Cioran, cu ce a putut mobiliza în mare grabă, şi cu poze neclare. A vorbit Dan Hăulică, adormitor, dar destul de interesant, cît am putut să îl receptăm. Fetele vesele de şcoală aduse ca să umple zona se distrau rectificîndu-se cu repetiţie: Cioran, nu ciolan. Colac pes-te pupăză, a picat curentul electric şi s-a instalat o semiumbră care, asociată cu rostirea molcomă a internaţionalului critic de artă, a devenit un pericol serios pentru starea verticală şi de nesomn a participanţilor. Finalul a fost apoteotic şi de s-ar auzi la Paris sigur discretul gînditor s-ar fi învîrtit sub pămînt: Dan Hăulică spune că gestul lui Brăiloiu este ciorănesc.

A fost practic debutul atitudinii onctuoase cu care l-au înconjurat academicienii şi angajaţii sau invitaţii lor pe afaceristul donator. A urmat conferinţa de presă în care, ca de obicei, au fost etalate cunoştinţe şi fiţe, infinit mai mari decît ale celui care dăduse o jumătate de milion de euro francezilor şi românilor pe colecţia de manuscrise şi documente personale istorice ale marelui Cioran. Ştiaţi că manuscrisele au fost furate, cu cine aţi negociat să le donaţi fondul Cioran şi dacă tocmai aţi spus că aţi vorbit doar cu BCU, Academia şi Ministerul Culturii nu aţi vorbit şi cu Biblioteca Astra? Un domn cu gestică profetică, din partea Academiei, ne invită să înţelegem gestul salvator de naţiune şi demnitate supranaţională al omului de afaceri, spre deosebire de Sodoma şi Gomora care nu au avut aşa ceva, şi anunţă că se înscrie să i se facă acestuia un bust, adică statuie. Oricum, se anunţase oficial că Academia Română este fericita destinatară a fondului Cioran cumpărat şi donat de George Brăiloiu. Cu puţin timp înainte încă se dădea ca sigur că manuscrisele merg la BCU. Văzînd cum îl cuprinde disperarea şi ceva lehamite pe omul cu ges-tul frumos, l-am rugat pe inspiratul om de afaceri din Gorj să ne spună cum a fost licitaţia. Şi cu plăcerea revenirii la un subiect normal pentru discuţie a povestit că a lucrat cu o firmă şi un broker profesionişti, a licitat pentru fiecare piesă, pe unele le-a şi pierdut, dar la final a folosit posibilitatea de a plăti el la cît s-a ajuns şi să ia tot fondul. Tot la solicitarea noas-tră de a ne clarifica viitorul fondului recent donat, Eugen Simion ne-a promis un tratament B la Eminescu, poate cu excepţia sesizării DNA-ului care l-a afectat direct, ca "premiu" la finalul publicării manuscriselor poetului naţional.

Concret, Academia va fotografia donaţia şi o va pune mai întîi pe internet şi apoi pe hîrtie. Este o pers-pectivă normală din partea unei ins-tituţii care a dovedit că ştie să aprecieze manuscrisele istorice, mai ales pe cele pe care le are în posesie, şi asta face să merite la nivel înalt donaţia Brăiloiu. Nu că nu ar fi meritat şi alţii acest fond. Biblioteca Astra din Sibiu are un serios fond Cioran şi ar fi putut avea mai multe dacă moştenitorii manuscriselor vîndute la Paris nu ar fi fost români. Oricum, Academia are în vedere reunirea fondului de la Sibiu cu donaţia Brăiloiu în momentul înaintării lor spre public, virtual sau pe hîrtie.

Deşi pare paradoxal ce am scris un pic mai sus, faptul că moştenitorii documentelor "Cioran în România" s-au comportat ca nişte români au făcut ca ele să nu ajungă la legendara Bibliotecă Astra din Sibiu, cum se pare a dorit toată lumea care conta şi avea dreptul să dorească ceva în legătură cu Cioran. Iniţial, Eleonora Cioran, cumnata lui Emil, soţia lui Aurel, fratele lui Cioran, şi fiul său au strigat şi au arătat spre Laurence Tacou, o altă moştenitoare, a prestigioasei edituri L"Herne, care a lucrat foarte aproape şi bine cu Emil Cioran. A fost nevoie de reacţia oripilată a respectivei parizience pentru ca Eleonora să îşi amintească faptul că fondul licitat la Paris plecase chiar din casa ei dar în schimbul, legal şi oficial, a 36 de mii de euro. De penibilul situaţiei, însă, nu o mai spală nimeni. Mai ales că supărarea celor doi nu vine din faptul că mărturiile tinereţii lui Emil Cioran nu ajung la Astra, ci din faptul că nu au luat ei cît a dat Brăiloiu francezilor. Inutil să mai explici acum detalii şi fineţuri cum că nimeni nu le-ar fi dat lor o jumătate de milion pe nişte hîrtii vechi care, donate însă, cum şi-a dorit celebrul lor deţinător primar, le-ar fi rezervat tuturor un loc merituos, deşi discret în memoria naţională. Mai ales că preţul la care s-a ajuns are şi el o istorie, românească pe de-a întregul.

Noua şi impetuoasa şefă a BCU are meritul de a fi rezonat la ipoteza dispersării fondului românesc Cioran, singura, alături de TVR, dintr-un cortegiu de privitori inerţi de incendii în care s-a transformat societatea românească. Să subliniem, în paranteză, prezenţa, alături de reprezentanţii BCU, a unei specialiste în licitaţii, doamna Luminiţa Ghilduş, şefă şi ea, dar la o casă specializată, Goldart, cu isprăvi de vînzări de artă despre care am scris mereu. Mai nou a fost inaugurat un nou sediu Goldart, aşa că ne aşteptăm şi la alte fapte profesioniste de artă şi comerţ. Revenind la BCU, cu un limbaj plastic şi expresiv specific se recunoaşte că "ne-am bătut ca chiorii", adică s-a întîmplat ce ne temeam, românii noştri săraci dar plini de bune intenţii s-au concurat teribil la Paris. Astfel, diploma de licenţă, evaluată la 600 de euro, s-a vîndut cu 17.000, diploma de bacalaureat, cu aceeaşi evaluare, s-a vîndut cu 8.000, iar "manuscrisul" incomplet şi foarte dactilografiat al istoricei "Schimbări la faţă a României", pe care se cereau cel mult 800 de euro, a scos 20.000 din buzunarul generosului George Brăiloiu. Pe ansamblu, acesta a adunat cumpărături de 406 mii de euro, de patru ori estimarea globală a organizatorilor, iar nota de plată a omului de afaceri, cu taxe, se duce la 507,5 mii de euro.

George Brăiloiu a cumpărat întregul fond Cioran scos la licitaţie joi, 7 aprilie, într-o vînzare organizată de casa Binoche et Giquello, specializată în vînzări de manuscrise, autografe, corespondenţe, documente, memorabilia, cum se mai spune. Românii celebri la Paris- Brâncuşi, Cioran, Ionesco, Brauner, Gherasim Luca - au apărut constant în vînzările acestei case, la preţuri diverse. Chiar în prima parte a licitaţiei la care s-a dat fondul Cioran-Brăiloiu, printre tot felul de francezi sau asimilaţi celebri s-a vîndut, cu 2.200 de euro, un manuscris cu desene de Gherasim Luca, estimate la 5-6 sute de euro şi, cu 330 de euro, o scrisoare de Ionesco pentru Monique Lange, de fapt o carte poştală. A mai fost ceva, o fotografie a lui... Cioran. Deşi urmau nu mai puţin de 123 de poziţii Cioran, totuşi, în partea de început a licitaţiei, la şi alţii, mai figura o fotografie a eseistului, una veche, cu Cioran în profil, tablou, semnată de Cioran. Era apreciată la 3-4 sute de euro, a plecat pentru 15 sute.

Printre elementele de certitudine escamotate de comentatorii recenţi sînt faptul că licitaţia lotului Cioran a avut loc nu de ziua centenarului, vineri, 8 aprilie, ci joi, 7 aprilie. Că e vorba nu numai de manuscrise, ci şi de scrisori şi documente din tinereţea românească şi berlineză a lui Cioran, provenind din România, şi nu din ce a găsit o stranie menajeră după moartea lui. De acelea vom mai auzi, dar la cu totul alte preţuri. Iar Hotel Drouot Richelieu nu este un hotel cu camere şi cazare, tot aşa cum Hotel de ville, nu este hotelul oraşului.