Adio, dar rămîn cu tine

Dacă n-ar fi de plîns, ar fi de rîs! Primul Ministru al Guvernului României, doi şefi de partide care prezidează coaliţia de guvernare USL, cu o majoritate lăţită pe mai mult de două treimi din fotoliile Parlamentului, oamenii responsabili de cum şi cu ce efecte este guvernată România, excedaţi de atîtea eforturi făcute pe ogorul arid al Binelui Public au luat un moment de pauză, de relaxare, ca să se distreze. Au ales jocul de strategie "alba-neagra", varianta play-station ultra-plus, adică viteză maximă şi reprezentare pe toate ecranele în acelaşi timp. Miza: propunerile Ministerului Justiţiei pen-tru înaltele funcţii publice de Procuror Şef al României şi Procuror Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Oricine înţelege că numirile în aceste funcţii, mai ales într-un stat "tînăr constituţional", ca al nos-tru, nu pot fi făcute în condiţii neutre, independente de realităţile politice ale momentului. Totuşi, de aici şi pînă la spectacolul care a atins apogeul în ultimele 48 de ore este o cale lungă... lungă, cam tot atît cît de la normalitate, pînă hăt... la aberaţia de putere.

Istoria a început, mai de multişor vreme, cu nişte discuţii cam "neprincipiale" între Primul Minis-tru şi "nişte colegi" procurori, membri ai CSM, cu care domnia sa a ales să se sfătuiască... la o cafea, pe tema celor mai potriviţi viitori ocupanţi ai res-pectivelor funcţii publice. Evenimentele de atunci n-au rămas fără urmări, dintre cele mai grave, de vreme ce patru participanţi la acel proces ad hoc de consiliere a Primului Minis-tru au fost trimişi în judecată, tot de nişte procurori, colegi ai domniilor lor, pentru fapte pe care le-au calificat ca fiind penale. Chiar dacă nu imposibil, este totuşi greu de presupus că asemenea acuzaţii, aduse unor dis-tinşi profesionişti şi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, au fost făcute pur şi simplu din vîrful pixului! "Băieţii" erau cu tehnica pe ei! Mă rog, instanţele vor face cuvenita judecată!

După acest debut nefericit, care anunţa "Marea bătălie pentru justiţie", s-a derulat runda a doua, în deplasare. Guvernul domnului Ponta şi domnia sa personal, în calitate de Prim Minis-tru, au primit o papară mai ceva ca Smărăndiţa popii, urcată pe calul de lemn al supliciului, chiar de către tatăl ei, pentru năzbîtiile acelea... din vară, cu schimbarea pes-te noapte a atribuţiilor Curţii Constituţionale, fix înainte de începerea procesului de suspendare din funcţie a Preşedintelui. După ce a luat-o pe coajă, mai îndesat ca fîşneaţa colegă de clasă a lui Creangă, Victor Ponta s-a înţelepţit. Ca semn al acestei schimbări, a semnat cu Preşedintele Traian Băsescu tratatul care va rămîne consemnat de istorie drept "Pacea de la Cotroceni". Chiar dacă Bruxellesul a fost obligat să pună forcepsul, pruncul botezat apoi "Coabitare" s-a născut totuşi (APGAR 7!) şi a rămas în viaţă.

Au urmat, rînd pe rînd, bătăliile pentru CSM, pentru numirea unui nou ministru de jus-tiţie, mandatul dis-tinsei Mona Pivniceru, retragerea acesteia la Curtea Constituţională, al doi-lea interimat Ponta la Justiţie şi chestiunea numirii în cele două funcţii tot nu a putut fi tranşată. Nehotărît dacă să-şi ia în serios rolul de ministru de justiţie sau să aştepte pînă se hotărăsc liberalii să desemneze totuşi pe cineva ca titular, Primul Ministru Ponta a început un balans periculos pe puntea îngustă a suspinelor, întinsă între malul "compromisului" cu Preşedintele şi agenda politică a USL - anti-prezidenţială, de la A la Z!

Ce spun toate acestea despre oamenii care ne conduc şi despre direcţia în care ne conduc?

Nu c-ar fi o noutate, s-a mai spus, dar adevărurile mari, se vede treaba, trebuie repetate de foarte multe ori înainte să fie auzite: oamenii noştri politici, de la Prim Ministru în jos, se califică în funcţii de execuţie doar la locul de muncă; o fac greu, printr-un proces de încercări şi erori în care numărul erorilor este copleşitor mai mare decît cel al încercărilor, iar costurile aruncate asupra societăţii sunt absolut inacceptabile, pentru noi cei care depindem de calitatea activităţii lor. Inadecvarea guvernanţilor ţine nu doar de lipsa de pregătire pentru înţelegerea fenomenelor şi a consecinţelor sociale ale deciziilor pe care le iau, ci şi, nu de puţine ori, de trăsăturile profilului de personalitate;

Apetitul celor care ne guvernează şi respectul lor pentru reguli, proceduri, algoritmi şi alte soluţii "împachetate" de rezolvare a problemelor este atît de scăzut, încît, mai ales în situaţiile critice, tot ceea ce putem aştepta de la ei este doar o nouă improvizaţie;

Capacitatea de coordonare şi cooperare a liderilor noştri politici este sublimă, dar lipseşte aproape cu desăvîrşire; dacă nici după atîtea şi atîtea întîmplări, marea coaliţie USL nu a găsit o cale să rezolve bine, eficient, fără scurcircuite, o problemă critică cum este numirea celor doi înalţi funţionari publici ai Justiţiei, atunci aşteptările noastre privind şansa ca ei să coopereze în rezolvarea altor probleme, trebuie îngropată cîţiva metri sub pămînt, ca să corespundă standardelor la care lucrează guvernanţii;

Contribuţia celor care deţin puterea la eroziunea propriei lor credibilităţi şi a capitalului electoral este net mai mare decît cea a opozanţilor "oficiali" de pe scena politică; în fapt, guvernarea actuală întîmpină opoziţie reală dintr-o singură direcţie, cea exercitată de Preşedintele Traian Băsescu. Faptul acesta, singur, ilustrează mai bine şi mai convingător decît oricare altul gravele malformaţii şi disfuncţionalităţi generate de improvizaţiilor care ne ţin loc de sistem politic şi constituţional;

Mai mult ca sigur, lumea noastră politică nu se va prăbuşi din cauza acestei aberaţii, cu care au ţinut să ne pigmenteze viaţa actualii deţinători ai puterii de guvernare. Vor mai fi şi altele, cum au fost pînă acum, pentru simplul motiv că electoratul nostru este condamnat de aceleaşi prevederi constituţionale şi de condiţii concrete ale spaţiului politic la un rol care are o singură replică (repetată obsesiv): Adio, dar rămîn cu tine!