Admiral Markets: "Pentru investitorii din întreaga lume, ziua de marţi a fost cea mai profitabilă"

F. A.
Comunicate de presă / 16 mai 2013

De la începutul acestui an, pentru investitorii din întreaga lume, ziua de marţi a fost cea mai profitabilă, bursele de acţiuni din SUA, Europa şi Japonia au cresând în fiecare din cele 18 zile de marţi ale anului, se arată într-un comunicat de presă emis de compania de brokeraj Admiral Markets.

Drept consecinţă, indicele american Dow Jones a atins pentru prima dată pragul de 15.000 puncte, evident, într-o zi de marţi, pe 7 Mai. Avansul înregistrat de indicii bursieri în această zi este mai mare decât totalul celorlalte zile de tranzacţionare. Avansul mediul înregistrat a fost de 0.52%, astfel că în loc de cele 3 ceasuri rele, ziua de Marţi a adus investitorilor 9.36% în acest an, din totalul celor 14.6% câştigate

"Este de înţeles în ce zile Rezerva Federală oferă lichiditate băncilor membre (quantitative easing), cum ar fi Goldman Sachs si JP Morgan, printre cele privilegiate de banca centrală să intervină în piaţa pentru a crea efectul fals de bogăţie (welth effect). Este motivul neoficial pentru care indicele Dow Jones a depăşit pentru prima dată în istorie 15.000 de puncte, în ciuda celei mai slabe creşteri economice după o recesiune", spune Cristian Cochinţu, analist financiar al companiei de brokeraj Admiral Markets.

Specialiştii companiei Admiral Markets apreciază că "preţurile activelor au urmărit exclusiv aşteptările de inflaţie şi probabil vom experimenta o inflaţie mai mare în următorii 4 ani decât în precedenţii 4. Aceste speculaţii se bazează exclusiv pe politicile monetare neconvenţionale ale celor mai influente bănci centrale din lume. Nimic nu sugerează că această structură fundamentală a economiei noastre şi a universului financiar se va schimba prea curând. Cu toate acestea, orice creştere parabolică a burselor este întreruptă de o vânzare în masă a celor mai influenţi jucători care surprinde publicul când expunerea şi euforia acestora este la cel mai înalt nivel".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb