Admiral Markets: Pieţele vor scădea cu până la 15%, în următoarele luni

F. A.
Comunicate de presă / 9 aprilie 2012

Admiral Markets: Pieţele vor scădea cu până la 15%, în următoarele luni

Bursele internaţionale şi-au continuat vineri scăderea, ca urmare a datelor sub aşteptări din economia americană, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Prima săptămână a trimestrului a adus cel mai consistent declin din 2012, de peste 5%, iar şansele ca acesta să fie doar începutul unui colaps sunt ridicate.

Analiştii Admiral Markets anticipează cel puţin un declin de 15% în următoarele luni: "Trendul burselor a crescut artificial spre nivelul din 2007-2008 de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, ca urmare a devalorizării banilor de hârtie, a promisiunilor şi speranţelor. Acestea nu reprezintă o opţiune, sunt prea multe datorii, prea mult efect de levier, prea multe promisiuni şi speranţe ce se vor transforma în deziluzii, dar prea puţine soluţii şi încredere. Liderii lumii vor continua să prognozeze o revenire care întârzie să apară, dar istoria ne arată că ar putea să greşească. Decenii de lăcomie şi acumulări de datorii au lăsat societatea de astăzi falită şi fără opţiuni, dar masele sunt încurajate să continue ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Uneori oamenii nu vor să vadă adevărul pentru că nu vor să-şi vadă speranţele distruse".

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb