ADR Centru, la Zilele Landului Brandenburg

Ionuţ Stănescu
Companii #Turism / 6 septembrie 2016

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru a participat, pentru a patra oară consecutiv la evenimentul "Zilele Brandenburg - Ediţia a XV-a", desfăşurat în localitatea Hoppegarten, lângă Berlin, în perioada 3-4 septembrie.

Astfel, Regiunea de dezvoltare formată din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu a fost din nou prezentată locuitorilor Landului Brandenburg din Germania, informează un comunicat al ADR Centru, trimis redacţiei.

Potrivit sursei citate, pe parcursul manifestării, standul Regiunii Centru a fost vizitat de mai multe oficialităţi, care s-au arătat interesate de a dezvolta colaborarea germană cu Transilvania şi de a creşte gradul de implicare economico-socială a companiilor din zona de est a Germaniei în judeţele regiunii noastre. La această ediţie a manifestării au participat în total peste 120.000 vizitatori, afluxul cel mai mare de oameni fiind înregistrat în seara de 3 septembrie, când orăşelul german a fost vizitat de peste 40.000 de persoane.

Standul Regiunii Centru a fost amplasat în zona centrală a oraşului Hoppegarten, aproape de Centrul de Presă şi de standurile Parlamentului Landului şi al Ministerului de Justiţie şi Siguranţă Publică. În cadrul prezentării din acest an, pe lângă materialele tradiţionale şi informaţiile tipărite primite de la reprezentanţii municipiilor şi judeţelor din întreaga Regiune, precum şi alături de materialele de informare editate de ADR Centru, vizitatorilor standului le-au fost prezentate şi materiale video din toate judeţele regiunii.

Stefan Ludwig, ministrul de Justiţie şi Siguranţă publică al Landului a vorbit despre importanţa arteneriatului bilateral susţinut în Regiunea Centru de reprezentantul pentru chestiuni de parteneriat, Birgit Schliewenz. Acesta a precizat că este posibil ca în anul următor să facă o vizită în Regiunea Centru, iar în această toamnă este în curs de perfectare, cu reprezentanţa de parteneriat bilateral, a unei vizite a secretarului de stat în cadrul ministerului de Justiţie, Anne Quart, responsabilă pentru activităţile privind Siguranţa publică şi relaţiile europene în cadrul Landului Brandenburg, menţionează comunicatul.

Delegaţia Regiunii Centru a avut, pe parcursul vizitei în Germania şi întrevederi cu Thomas Kralinski şi Martin Gorholt, secretari de stat în Cancelaria de Stat a Landului, precum şi o scurtă discuţie cu primul ministru al landului, Dietmar Woidke.

ADR Centru precizează: "Vorbind despre parteneriatul bilateral domnul Woidke a arătat că, pentru Landul Brandenburg, colaborarea cu Regiunea Centru este importantă în special prin prisma transferului de cunoştinţe, a dezvoltării investiţiilor şi a cooperării în domeniul economic dintre cele două regiuni. În aceste sens, partea germană va susţine toate iniţiativele din regiunea noastră prin care se creează cele mai bune forme de cooperare între firmele româneşti şi germane, concomitent cu un sprijin instituţional, pentru întărirea parteneriatelor dintre cele judeţele româneşti şi cele din landul german".

Referitor la participarea la acest eveniment şi parteneriatul cu Landul Brandenburg, Simion Creţu, directorul general ADR Centru, a declarat: "Activitatea noastră bilaterală se dezvoltă de aproape 15 ani, dar nu ne concentrăm atenţia doar pe atragerea de turişti din Germania în Regiunea Centru. În colaborare cu fiecare judeţ din Regiune, dar şi în mod coordonat, prezentăm tot mai des posibilităţile de investiţii în întreaga regiune. Furnizăm informaţii legate de climatul economico-social şi susţinem permanent activităţile de parteneriat derulate de factorii de decizie politico-administrativă. Promovăm cât mai bine posibil facilităţile oferite celor care investesc în Regiunea noastră, deoarece creşterea sustenabilă vine doar după dezvoltarea relaţiilor economice benefice ambelor părţi. Ne bucurăm că la nivelul Cancelariei de Stat a Landului Brandenburg se acordă o mare importanţă relaţiilor noastre bilaterale şi noi căutăm permanent, împreună cu reprezentantul de Parteneriat bilateral, noi posibilităţi de cooperare".

Parteneriatul dintre Regiunea Centru şi Landul Brandenburg a fost demarat în anul 2002, fiind susţinut prin dezvoltarea unor proiecte comune, vizite oficiale ale factorilor de decizie politică şi delegaţii ale oamenilor de afaceri.

Zilele Landului Brandenburg se organizează din doi în doi ani, locaţia evenimentului schimbându-se de fiecare dată. Pe lângă regiunile partenere tradiţionale ale Landului Brandenburg (din Polonia şi România) an de an sunt invitaţi să participe şi alţi parteneri internaţionali. Hoppegarten este un mic oraş din judeţul Markisch-Oderland, Landul Brandenburg, cu o populaţie de peste 17.600 locuitori. În acest an, zonele expoziţionale din oraşul Hoppegarten au fost amplasate pe o suprafaţă de peste 8 kmp, adică aproape un sfert din suprafaţa întregii localităţi, în principalele pieţe şi străzi ale oraşului gazdă, fiind împărţite pe zone tematice dedicate istoriei, artelor, sportului şi jocurilor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb