ADRIAN MITROI, PROFESOR ASE:  "Industria financiară este esenţială pentru ţara noastră"

A.I.
Piaţa de Capital / 26 octombrie 2018

"Industria financiară este esenţială pentru ţara noastră"

Industria financiară este esenţială pentru ţara noastră, în care se munceşte mai mult ca niciodată, dar care are puţine idei, şi stă foarte mult pe cash, ne-a declarat Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale, care ne-a confirmat totodată candidatura domniele sale la un post neexecutiv în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Domnia sa ne-a precizat: "Candidez pentru o poziţie neexecutivă în cadrul ASF, având două argumente, care sunt legate de misiunea principală a autorităţii şi nu neapărat de agenda mea personală.

Unul este argumentul academic, eu fiind profesor de finanţe personale, ale cuplului, ale familiei, fiind vorba despre administrarea averii individuale. Este genul de expertiză, de cunoştinţe şi de necesitate foarte importantă astăzi în România. De asemenea, sunt profesor de comportament organizaţional, guvernanţă corporativă şi standarde etice şi profesionale. Mi se pare un subiect esenţial pentru Autoritate.

Pe lângă calificările academice le deţin şi pe cele profesionale. Sunt aproape de toate organizaţiile profesionale internaţionale şi cred că sunt un bun mediator şi capabil să realizez interfaţa cu acestea".

Adrian Mitroi ne-a precizat că un lucru important pe care l-ar putea construi la ASF stă în administrarea finanţelor personale, mai exact în ceea ce priveşte managementul corelat al produselor bancare şi al celor nebancare, pentru că individul foloseşte ambele sisteme.

"Experienţa mea profesională este foarte serioasă şi nu ţine doar de partea de cercetare, ci şi de manager, atât în sectorul bancar cât şi în cel al instituţiilor de investiţii şi de asigurări. De asemenea, am fost legat, în diferite formate şi de bursa de valori.

Astfel, înţeleg rigorile şi cerinţele industriei, atât din partea consumatorului cât şi din cea a jucătorilor.

Consider că industria financiară este esenţială pentru România, ţară în care se munceşte mai mult ca niciodată, dar care are puţine idei, şi stă foarte mult pe cash", ne-a spus Adrian Mitroi.

Pe lângă domnul Mitroi, pentru cele patru poziţii neexecutive din cadrul ASF mai candidează Birtalan Joszef, Bolchi Florin, Constantinoiu Vicenţiu-Marian, Crăciunică Gabriela Luminiţa, Diab Camelia, Giurescu Ion, Marcu Gheorghe, Socol Aura Gabriela, Stefan Belloiu, Vorniceanu Marius, Wlassopol Ovidiu Răzvan, potrivit informaţiilor apărute în presă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Alaturi de aceste Mitroi[...], lista cu candidate, prezinta numia oportunisti notorii, angajati de partid...

    1. da...s-au mai vazut profesori universitari autorizati de asf prin piata. In practica sunt nuli, nu-mi dau seama ce au studentii de invatat de la ei...si ce produc ei pt actionari si piata, interesant e ca au fost autorizati iar oameni de piata cu experienta respinsi...cam asta e realitatea

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb