ADRIAN TĂNASE, BURSA DE VALORI BUCUREŞTI: "Dacă menţinem lichiditatea, avem şanse să fim piaţă emergentă în 2019"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 octombrie 2018

"Dacă menţinem lichiditatea, avem şanse să fim piaţă emergentă în 2019"

Mircea Ursache, Autoritatea de Supraveghere Financiară: "În martie 2019 vom avea vestea cea mai bună"

Piaţa noastră de capital are şanse să fie promovată la categoria celor emergente secundare în cursul anului 2019, dacă nivelul lichidităţii se păstrează cel puţin la cel actual, a declarat vineri Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în cadrul evenimentului "Noua Lege a pieţei de capital - oportunităţi şi provocări", organizat de Asociaţia Brokerilor.

Directorul BVB a spus: "Decizia agenţiei de rating a FTSE este foarte importantă. Sunt două criterii care au fost upgradate, însă doar unul este important pentru trecerea pieţei noastre la statutul de emergentă secundară, cel legat de lichiditate, acesta fiind şi criteriul pe care nu l-am îndeplinit niciodată".

Adrian Tănase a precizat că trecerea criteriului lichidităţii de la nivelul "not met" la nivelul "restricted" înseamnă că acesta este îndeplinit, dar că situaţia trebuie să se menţină timp de doi ani.

"FTSE mai aşteaptă încă un an pentru a vedea dacă acest criteriu va fi îndeplinit şi în următorul an. Acesta este sensul calificativului. Agenţia nu promovează niciun calificativ direct de la «not met» la «passed», ci există această fază intermediară, pentru a vedea că îndeplinirea este sustenabilă, se menţine pe o perioadă mai lungă de timp. Este prima dată când avem aceas-tă perspectivă clară de trecere", a spus Adrian Tănase.

Directorul general al BVB a adăugat: "Decizia pe care a luat-o FTSE este foarte încurajatoare pentru noi, reprezentând efortul întregii pieţe de capital, nu numai al Bursei de Valori Bucureşti".

Şi Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), vede piaţa noastră de capital în categoria celor emergente anul viitor.

"România a fost menţinută pe lista de monitorizare, cu un progres semnificativ recunoscut privind lichiditatea, deci ne păstrăm candidatura pentru martie 2019, privind upgradarea la categoria de piaţă emergentă.

Mărturisesc că aici nu este numai rolul ASF-ului, ci în primul rând al pieţei, al Bursei de Valori Bucureşti, care în noua componenţă managerială face paşi importanţi (...) În martie 2019 vom avea vestea cea mai bună", a spus oficialul ASF.

Adrian Tănase: "Ţinta de 100.000 de investitori este perfect realizabilă"

Comunitatea noastră de investitori individuali este, în prezent, extrem de redusă şi va trebui să o dezvoltăm, a mai spus directorul general al BVB, care a subliniat că obiectivul de a avea 100.000 de investitori individuali la bursă este realizabil.

"Nu este o ştachetă foarte înaltă, ci este o ştachetă normală pe care ne-o impunem. Situaţia în care ne aflăm acum este anormală", a spus Adrian Tănase.

Directorul BVB a amintit că, în prezent, sunt circa 15.000 de conturi active, adică un cont prin care se face o singură operaţiune în şase luni.

"Vrem să schimbăm mesajul pe care-l transmitem. Oamenii care au economii trebuie să le ţină în valori mobiliare. Lumea trebuie să înţeleagă acest lucru şi să înţeleagă că atât timp cât respectă nişte reguli foarte simple, cum sunt diversificarea şi investiţiile pe termen lung, piaţa de capital devine simplă. Acum percepţia este că piaţa de capital este un loc complicat, ceea ce nu este adevărat", a spus Adrian Tănase.

La finalul săptămânii trecute, FTSE Russell, agenţia de rating a London Stock Exchange, a menţinut piaţa noas-tră de capital pe lista de monitorizare pentru o posibilă trecere la categoria de piaţă emergentă secundară.

Potrivit agenţiei de rating, încă nu avem o piaţă a acţiunilor liberă şi bine dezvoltată şi nu îndeplinim condiţiile privind operaţiunile de custodie, aces-te criterii fiind evaluate drept "not met" - "neîndeplinite".

Bursa de Valori Bucureşti a intrat pe lista de monitorizare a FTSE Russell în septembrie 2016, în vederea promovării la statutul de piaţă emergentă secundară. Clasificarea pieţelor în cadrul FTSE Global Equity Index este evaluată în mod continuu.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Se vrea o piata de capital promovata la un standard superior! Nimic exagerat pana aici,

    Se uita insa metehnele acestei piete.! 

    Cazul Harinvest ,teapa data investitorilor pe piata de capital reglementata,atent supravegheata de ASF. 

    Se uita declaratile iresponsabile privind pllonul 2 de pensii si taxe suplimentare pe activele bancilor.In urma acestor declaratii iresponsabile pretul actiunilor a scazut cu cateva procente. 

    Nimeni nu raspunde! ASF,DOARME! 

    Urmariti cazul TESLA, mediatizat zilele acestea,unde declaratile iresponsabile sunt drastic sanctionate 

    Nu sperati la minuni ! Intr- o piata unde hotia si manipularea de piata sunt ignorate ,investitorii stau deoparte.

    Domnule,Adrian T anase,speranta moare ultima! 

    1. Mai zii......ca zici bine!

      Ce fumezi,ca vreau si eu?

      Pai Sobolevski a fost mic copil la ce fabulatii debitezi d-uls Tanase!

      Puneti-va la treaba nu la chermeze pe comisioanele la "fraieri"! 

      Cum se întâmplă ca sunt progrese. Eu nu le văd dar le vede FTSE. Acum 2 ani pe lista de monitorizare, anul trecut tot, dar cu îmbunătățiri iar acum suntem la doar un an dacă ne menținem lichiditatea, dupa cum scrie în articol. Așa ca n-ar fi mare minune sa promovam la anul. Dar suta de mii de investitori ar fi o mare minune.

      Sa nu uitam de MCAB care a scazut 80% in 2 luni.

    Cum sa ai lichiditate pe piata cand pasul de cotare poate ajunge si la 0.5% din pretul actiunii.

    Cum sa ai lichiditate cand comisioanele la brokeri sunt intre 0.8%-0.65%.  

    Cum sa ai lichiditate cand comisionul minim este aproximativ 2 lei. Asta inseamna ca trebuie investit macar 350lei daca nu vrei sa ai comision mai mare de 0.65%. Sa investesti 350 lei in fiecare luna inseamna ca salariul net ar trebui sa fie minim 3500Ron si sa investesti in bursa macar 10%. Asta inseamna 6100Ron salariu brut in RO. Hai sa vedem cam cati au acest salariul brut. 

    - apoi cati dintre cei cu acest salariu brut/net economisesc minim 10% si cati dintre cei care au economisit investesc intr-o luna la bursa, apoi cati dintre cei care au investit intr-o luna la bursa or sa investeasca in fiecare luna macar inca 24 de luni ? 

    dupa ce vor fi facute calculele se va ajunge repede la concluzia ca 100.000 de investitori este cam exagerata. 

    1. Uitati un lucru! Taxarea conform noului cod fiscal!

      Daca esti salariat si ai un castig de 12 salarii minime brute pe tara-22 800- din dividende si tranzactii platesti CAS si CASS. 

      Ce rost are sa investesti pentru aceste taxe? 

      Cei vizati de BVB, sunt corporatistii,care au salariu mare,sigur cu taxe mari pe munca si cu asigurari de sanatate private. 

      Ce rost are aceasta suprataxare. 

      Domnule , Adrian Tanase ,faceti demersuri in acest sens,pentru a facilita cresterea numalui de investitori.

      nu platesti decat CASS 2280 RoN/an pentru castigurile din investitii. CAS-ul se aplica altor categorii de venituri, dar nu celor din investitii. In plus, CASS-ul ala este plafonat si, pentru acea suma, cei care nu obtin alte venituri, devin asigurati in sistemul de stat de sanatate. Singura situatie neplacuta este cand esti de exemplu salariat si platesti acolo 10% si ii mai platesti si pe astia de pomana pentru ca asigurat tot erai

    Bursa romaneasca nu este prea vizibila pentru populatia neinitiata si nu pare ceva viu. Ar trebui facut ceva in acest sens. Dau un singur exemplu : majoritatea Burselor emit INSTANT elementele de tranzactionare, fapt ce le fac percepute ca niste entitati vii si vizibile oamenilor , initiati sau nu. De ce nu poate adopta si BVB programe de transmitere INSTANT a elementelor de tranzactionare , in locul acelui decalaj de 15 minute stabilit din start ???

     

    Visati piata emergenta? Cata vreme ASF-ul este condus de puslamale numite politic si "impanata" cu amante ale politicienilor care nu stiu sa deschida o carte dar stiu sa deschida slitul la pantaloni nu vom avea piata emergenta pentru ca investitori sunt constieniti ca nimeni nu le face dreptate in cazul in care se trezesc fara actiuni in cont. Vorbim de cazuri concrete gen Harinvest unde inteleg ca ASF-ul in complicitate cu escrocii de la banci i-a transformat pe proprietarii de actiuni in creditori. Vorbim de acel furt de actiuni direct din Depozitarul Central in care DC nici nu e parte in proces !!! Deci sunt obligat prin lege sa tin actiunile la DC (sau alt depozitar), sa platesc comision atat depozitarului cat si ASF-ului (care ar trebui sa ma apere de escroci) iar cand sunt furat ma judec cu hotii in timp ce DC si ASF merg in insule exotice sa se relaxeze pe banii mei!!! Huooo puslamalelor!!!

    Am plecat prost din '95 de la ideea lui Vacaroiu(chiar daca la baza avea fundament) a venit pe un popor slab pregatit in cunostinte financiare.Ce pretentii sa ai cand elevii la liceu nici nu stiu care este subdiviziunealeului.In scoala s-a bagat educatie religioasa si asa mai departe .....

    Ajungem la un stat cu functionari fara viziune la toate nivelurile si cu caste inchise ce sa mai vorbim de CURSUS HONORUM, vise tata vise. 

    Apoi marfa exista a existat si cea mai buna a luat- o strainii si a delistat-o. 

    Poate in setea lui (de bani)statul o sa scoata ceva pe bursa prin IPO.....dar iar vise . 

    AM RAMAS CU VISELE.....

    PACAT DE POPOR CA BARBATIII CU BOARSE IN TARA ASTA AU MURIT AU RAMAS DOAR ACESTIA CARE AU SEXUL MASCULIN DOAR IN BULETIN. 

    PE CE LUME TRAIM?

    CAND PIATA DE CAPITAL E REGLEMENTATA (CICA) DE ASF IN ASA FEL INCAT ESTI FURAT DIN DEPOZITAR DE BROKERI, CAND ASF BLOCHEAZA PROPRIETATILE INVESTITORILOR, CAND TOT ASF II FORTEAZA SA SE INSCRIE CA CREDITORI ALATURI DE FURNIZORI, CAND TOT ASF MENTINE IN FUNCTIUNE SSIF UNDE CONSTATA "PRACTICI FRAUDULOASE" CAND TI SE FURA ACTIUNI IN TIMPUL CONTROLULUI ASF, CAND TI SE GARANTEAZA COMPENSAREA A PANA LA 20000 EURO DIN INVESTITIE FATA DE 100000 EURO DEPOZIT LA BANCI, CAND ESTI SANCTIONAT CU TAXE SUPLIMENTARE DACA FACI UN ANUME NIVEL DE PROFIT DE PARCA AI FI TRATAT MEDICAL DUBLU, CAND ASF DORMEA LA VANZARILE SELL OUT EFECTUATE DE HARINVEST CU MITRALIERA, CAND ASF DOARME LA MANIPULARI DE PIATA EFECTUATE DE MINISTRI CU GURA SPARTA CUM SA VII SA INVESTESTI LA BURSA ROMANEASCA? 

    Alo ASF! ATI DEBLOCAT PROPRIETATILE INVESTITORILOR DE LA ORADEA?

    Ar fi cazul ca d-l Adrian Tanase sa se documenteze mai bine fata de ilegalitatile si nedreptatile de pe piata de capital din Romania!!! 

    Am urmarit comentariile și văd ca aproape toate sunt împotriva și nu sunt de acord. Directorul BVB pare competent cel puțin prin CV. Vrea sa facă CCP ceea ce e aproape salutar pentru piata noastră. Fără derivate fondurile de actiuni sunt aproape în fundul gol pentru ca nu pot sa facă heding. Tot ce pot face este sa vândă ce duce la o prabusire a cotațiilor sau sa deschidă poziții inverse pe alte piete în ideea ca sunt corelate cu a noastră dar este o protectie firava. Sigur rămâne problema cine va tine piata la CCP dar asta este o alta discuție. Cu un CCP vor veni institutionalii. Suta de mii de investitori de retail, care așa cum spunea cineva în comentarii ar fi o minune reprezintă un mare progres doar de imagine pentru ca lichiditatea unei burse nu sta deloc în investitorii de retail ci în instituționali. Fondurile de la noi au posibilități reduse. Dacă nu devenim piata emergenta este foarte greu sa crestem în mod serios lichiditatea. Mai trebuie sa ținem cont și de stat. Polonia a fost făcută piata dezvoltata în mare parte de stat. Ideea e ca nu înțeleg criticile la adresa directorului BVB. Are ambiții mari; prea mari după mine, dar macar văd ca propune ceva.

    1. Bravo. Un comentariu pertinent. Cu o obiectie. Este nevoie de retail ca aduce și asta lichiditate, mai ales day traderii și swing traderîi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb