ADRIAN VOLINTIRU, ROMGAZ: "Distribuirea de dividende către acţionari nu ne afectează investiţiile"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 septembrie 2018

Adrian Volintiru: "Nimeni nu ne-a cerut şi nu cred că o să o facă cineva, să renunţăm la investiţii în detrimentul profitabilităţii. În acest moment, suntem o companie care are şansa de a avea îndatorare zero".

Adrian Volintiru: "Nimeni nu ne-a cerut şi nu cred că o să o facă cineva, să renunţăm la investiţii în detrimentul profitabilităţii. În acest moment, suntem o companie care are şansa de a avea îndatorare zero".

Memorandumul Guvernului privind distribuirea a cel puţin 90% din profitul companiilor pe care le deţine către acţionari, sub formă de dividende, nu afectează capacitatea Romgaz de a-şi pune în aplicare programul de investiţii pe care-l are în derulare, a precizat, ieri, Adrian Volintiru, directorul general al companiei, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Domnia sa a spus: "Din punctul meu de vedere, Romgaz trebuie să îşi facă programul de investiţii, în condiţiile în care asigură şi o profitabilitate ridicată. Şi atunci toată lumea va fi mulţumită. Nimeni nu ne-a cerut şi nu cred că o să o facă cineva, să renunţăm la investiţii în detrimentul profitabilităţii. În acest moment, suntem o companie care are şansa de a avea îndatorare zero. Avem din ce să finanţăm investiţiile, deci nu ne afectează (n.r. distribuirea către acţionari a cel puţin 90% din profit, sub formă de dividende)".

Potrivit reprezentanţilor societăţii, în primul semestru al anului curent Romgaz a realizat investiţii de 653 milioane de lei, o sumă de trei ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, investiţii finanţate exclusiv din sursele proprii ale companiei.

Circa trei sferturi din această sumă a fost îndreptată către retehnologizarea şi modernizarea echipamentelor existente, restul constând în lucrări de explorare geologică, precum şi susţinerea capacităţii de înmagazinare subterană.

Planul de investiţii bugetat de Romgaz pentru întregul an 2018 este de 1,6 miliarde de lei.

În acest moment, cea mai importantă investiţie a companiei aflată în derulare este noua centrală electrică de la Iernut, ce are o capacitate de 430 de MW, proiect în valoare de aproape 269 milioane de euro, fără TVA, 75% din această sumă fiind alocată de Romgaz. Pentru întregul an 2016, dividendele brute totale plătite de companie s-au ridicat la 1.472 milioane de lei (sau 3,82 lei/acţiune). În plus, în octombrie 2017 acţionarii au aprobat distribuirea de dividende speciale în sumă de 748 milioane de lei (1,94 de lei/acţiune).

În acest an, Romgaz a distribuit către acţionari sub formă de dividende suma de 1.923 milioane de lei (sau 4,99 lei/titlu, 4,34 lei/unitate fiind aferente rezultatului anului 2017 şi 0,65 lei/acţiune celui reportat) ca urmare a memorandumului Guvernului privind distribuirea a minimum 90% din rezultatul aferent anului trecut sub formă de dividend către companiile pe care Statul le are în portofoliu.

Statul Român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din producătorul de gaze naturale.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. tipul asta pe unde a fost a facut doar declaratii entuziaste si atat

    Volintiru uita sa spună ca veniturile din S1 2018 sunt mai mici decat cele din S1 2017.

    are 1.5 mld buget de investitii pe 2018, realizat la jumatatea anului 0.65 mn. la 30.06 avea in conturi 2.5 mld lei, a platit dividende de 1.9 mld, daca va genera acelasi cash operational ca in S1 inseamna ceva in jur de 1.1 mld. deci, in mare, daca fac investiiile alea, ar termina anul cu ~ 1 mld cash in cont. asta ar fi cam ultima resursa de dividend suplimentar, in rest, daca raman cu plan de investitii anual la 1.5 mld, in conditiile in care genereaza ~2.2 mld cash, ori contracteaza credite (cu impact in profitabilitatea viitoare) ori renunta si la speciale si la 90% distributie

    1. Ce rost are sa ții in bănci Cash de miliarde? Investițiile faraonice de la Oernut ar trebui sa ducă la creșterea profiturilor și nu la scăderea lor!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb