Afacerile KLG Europe Logistics România au crescut cu 11% în 2013

G.S.
Companii / 30 ianuarie 2014

KLG Europe Logistics România a înregistrat, în 2013, afaceri de 21 milioane euro, în creştere cu 11% comparativ cu anul precedent, şi a demarat lucrările pentru extinderea cu 10.000 metri pătraţi a centrului logistic din Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă.

Compania menţionează că anul trecut transportul rutier internaţional şi naţional, cu un aport de 35% la afacerile companiei, a crescut cu 18%, iar în portofoliu au intrat peste 350 de noi clienţi pentru activităţile de transport şi distribuţie.

"Anul trecut a însemnat analiză constantă a evoluţiei economiei, decizii luate cu precauţie şi consolidare. Am reuşit astfel, alături de clienţii noştri, să implementăm noi proiecte şi să creştem volumele, ceea ce ne-a stimulat apoi şi ne-a dat încredere să pornim extinderea platformei logistice", a declarat Dragoş Geleţu, Managing Director al KLG Europe Logistics Romania.

Pentru construcţia noului terminal cross dock, care va funcţiona ca o extindere de 10.000 mp a platformei logistice din Bucureşti, au fost alocate fonduri în valoare de 5 milioane de euro, se mai arată în comunicat.

În privinţa evoluţiei în 2014, KLG Europe Logistics Romania previzionează o nouă creştere a businessului pe măsură ce va implementa noi activităţi de transport şi logistică pentru noii clienţi, iar suprafaţa de depozitare de 10.000 mp va intra în exploatare. Totodată, reprezentanţii companiei atrag atenţia asupra evoluţiei macroeconomice şi factorilor ce pot influenţa negativ mersul economiei în general şi a sectorului de transport şi logistică în particular.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb