TotalSoft, unul dintre principalii producători regionali de software, a înregistrat, în primul semestru din 2011, o cifră de afaceri de 11,6 milioane euro, cu 11,5% peste raportarea din perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei.
În acelaşi timp, venitul EBIDTA /câştigul înainte de dobânzi, rate, depreciere şi amortizare n.r./ a atins valoarea de 2,3 milioane euro, în creştere cu 40% faţă de acelaşi interval din 2010.
Din totalul afacerilor raportat în primele şase luni, 75% a fost reprezentat de venituri din proiectele derulate pe piaţa românească, restul provenind din extern, în special din conturi generate de subsidiarele din Bulgaria, Grecia, Serbia şi Qatar.
Pe piaţa din România, portofoliul companiei s-a mărit cu aproape 100 de clienţi, un sfert dintre aceştia semnând contracte pentru Charisma ERP.
Din punct de vedere al portofoliului de produse, au fost lansate aplicaţii B2B pe dispozitive mobile (smartphones sau tablete PC), pe listă fiind cinci soluţii dedicate tabletelor iPad, dintre care două destinate domeniului medical, una pentru domeniul construcţiilor, una pentru retail şi distribuţie şi un sistem de analiză de indicatori financiari, pretabil oricărui tip de companie. De asemenea, TotalSoft a lansat recent Tasky, un planificator al activităţilor zilnice, personale sau de serviciu, care poate rula pe orice tip de smartphone sau de tabletă PC, compatibile iOS.
TotalSoft a anunţat că îşi păstrează estimările făcute pentru anul 2011, respectiv atingerea unei cifre de afaceri consolidată de 25 milioane euro şi o creştere a EBITDA la 4,5 milioane euro.
Cu 16 de ani de experienţă, TotalSoft este unul dintre liderii industriei IT româneşti în dezvoltarea şi furnizarea de soluţii şi servicii complexe de afaceri.
Portofoliul companiei include 1.500 de clienţi din sectorul privat şi public din 25 de ţări, printre care Marea Britanie, Germania, Austria, Italia sau Franţa.
TotalSoft este parte a grupului Global Finance, una din cele mai importante firme de investiţii private din Europa de Sud-Est cu birouri în Atena, Bucureşti, Sofia şi Belgrad.
Global Finance administrează fonduri de peste 850 milioane euro, obţinute în urma administrării de fonduri de investiţii private şi imobiliare, şi a realizat peste 70 de investiţii de la înfiiţarea sa, în 1991.