Reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi ai Gărzii Naţionale de Mediu au dezbătut, la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie, problemele pe care le ridică la nivel local şi naţional gestionarea deşeurilor, schimbările în legislaţia aferentă, în cadrul conferinţei "Spre un management european al deşeurilor. Strategia Naţională de gestionare a deşeurilor 2014-2020".
"România este, din păcate, codaşă în clasamentul ţărilor europene în domeniul managementului deşeurilor", a declarat Mihai Fâcă, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, subliniind necesitatea ca toate judeţele din ţară să facă parte dintr-un sistem integrat de management al deşeurilor, conform unui comunicat de presă.