Agonia tristă a unui cîine de pripas

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 22 iulie 2011

Cornel Codiţă

În teoria generală a democraţiei, controlul asupra instituţiilor şi a oamenilor care exercită Puterea este tema centrală. Tocmai pentru a păzi pe cei lipsiţi de atuurile atotputerniciei executive, legislative şi administrative, controlul asupra puterii este neîndurător. De la Constituţie, Lege, instituţii ale Justiţiei, la control parlamentar şi de la iniţiativa cetăţenească la puterea cea mare a Presei, totul este pus în mişcare pentru a ţine sub control derapajele prin abuz ale mai marilor zilei. Dintre toate aceste mecanisme, Presa şi-a cîştigat pe bună dreptate faima de armă letală. "Cîinele de pază al Democraţiei! Nimic nu poate fi ascuns prea multă vreme de ochii presei, iar ea serveşte mai presus de orice Interesul Public şi Adevărul!" Acesta este mitul şi sunt perioade bine definite din istoria recentă a marilor democraţii ale Occidentului, în care mitul şi realitatea au fost atît de apropiate, încît nu-l puteai distinge pe unul, de cealaltă.

Tulburătorul paradox al ieşirii din scena Istoriei a "socialismelor reale" este faptul că democraţiile occidentale nu s-au dezvoltat în direcţia creşterii libertăţii, ori a gradului de securitate democratică a cetăţenilor, ci dimpotrivă, lucrurile se rostogolesc în direcţia îngrădirii libertăţilor, pe fondul scăderii dramatice a eficienţei controlului direct şi instituţional asupra puterii. Cîinele de pază al democraţiei a devenit un biet şi slăbănog cîine de pripas, în timp ce "aleşii" şi-au adunat pe lîngă casă haite de dulăi antrenaţi să ucidă dintr-o singură muşcătură pe orice intrus care s-ar apropia prea mult de gardul curţii în care se desfăşoară banchetul puterii. O specie nouă de presă, "Presa Puterii" s-a înstăpînit peste democraţiile "lumii bune", ca braţul unei gigantice caracatiţe, gata să sugrume prada dintr-o singură îmbrăţişare şi să omoare fără ezitare orice concurenţă. Cazul Murdoch, scos la suprafaţă în toată hidoşenia lui de audierile din Camera Comunelor, este doar ultimul episod dintr-un serial care rulează pe multe alte scene politice, doar că face ceva mai puţin zgomot, sau deloc! Vă puteţi imagina o dezvoltare parlamentară a unui caz asemănător în România? Chiar dacă staţi bine cu imaginaţia, tot degeaba! Tot n-ar servi la nimic, pentru că în România toată lumea ştie şi acceptă, ca pe un fapt dat, existenţa "presei politice de casă"; singurul spectacol agreat fiind bătălia dintre falangele celor două "flamuri". Dacă ceea ce se întîmplă la noi are cauze şi condiţii uşor de identificat, iar leac de vindecare nu pare să fie, ceea ce se întîmplă cu marile democraţii şi istoricele lor tradiţii de libertate a presei, cum este cea britanică, cere un diagnostic atent. Nu de alta, dar, dacă ele devin boli cronice, înseamnă că noi am pus definitiv cruce oricărei speranţe de recuperare, ori de reinventare sub zodia Democraţiei a societăţilor noastre subdezvoltate şi atipice. Ceea ce spune cazul Murdoch despre soarta democraţiilor este mult mai grav decît ceea ce spune presa în aceste zile. Nu este vorba doar despre ascultarea ilegală a unor convorbiri, de fabricarea sau forţarea unor priorităţi ale presei de scandal în vederea maximizării profitului, nu este vorba doar de faptul că Primul Ministru al Guvernului Majestăţii sale Regina Elisabetha a II-a s-a tăvălit prin aşternuturile murdare ale presei de scandal, ori că i-a răs-plătit pe dulăii presei de scandal cu importante funcţii publice, după ce şi-au făcut bine datoria în ultima campanie electorală! Lucrurile sunt mult mai grave! Întrebarea pusă, deocamdată în subsolul relatărilor şi al dezbaterilor este: Cine controlează pe cine? Deţinătorii autorizaţi de electorat ai puterii se folosesc de presa de scandal şi acţiunile ei ilegale pentru a-şi atinge scopurile sau invers? Şi într-un caz şi în celălalt, consecinţele sunt dramatice. Dar dacă a doua variantă devine plauzibilă măcar, atunci nu numai că agonia cîinelui de pripas al democraţiei, Presa liberă, se apropie de sfîrşit, dar dulăii ucigaşi ai presei de partid au ajuns deja să-i ţină în lesă pe cei care ieri erau încă stăpînii lor, aleşii noştri!

Se poate reinventa presa ca Presă Liberă în actualele sisteme democratice? De răspunsul la această întrebare depind multe dintre umbrele şi luminile unei ere care se aşterne în faţa noastră mai degrabă ameninţătoare decît liniştitor îmbietoare şi plină de speranţe. Iar, dacă presa nu se mai poate reinventa ca simbol şi stindard al Libertăţii, cum ar putea celelalte mecanisme de control democratic să compenseze pierderea aceasta iremediabilă? Singura ieşire cu şanse de succes este, după părerea mea, doar "Trezirea Cetăţeanului", ca subiect central al Democraţiei. Problema este că el, Cetăţeanul, pare căzut în patima "băutorilor de opium": preferă să-şi amorţească simţurile şi să uite de necazurile zilei, mai degrabă decît să se bată cu demonii care-i ucid libertatea.

Opinia Cititorului ( 9 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. "Intr-un faimos experiment social facut la Universitatea Stanford, psihologii au creat artificial conditii de inchisoare pentru a intelege cum functioneaza incostientul. Un nr. de studenti a fost impartit in doua grupe, unii jucand rolul paznicilor, iar pe ceilalti pe cel al prizonierilor. Studentilor li s-a acordat o libertate totala de a-si juca rolul asa cum doresc. Experimentul a trebuit intrerupt dupa numai cateva zile, intrucat studentii care jucau rolul paznicilor, au inceput sa-i...

    În teoria generală a democraţiei, controlul asupra instituţiilor şi a oamenilor care exercită Puterea este tema centrală. Tocmai pentru a păzi pe cei lipsiţi de atuurile atotputerniciei executive, legislative şi administrative, controlul asupra puterii este neîndurător. ,,De la Constituţie, Lege, instituţii ale Justiţiei, la control parlamentar şi de la iniţiativa cetăţenească la puterea cea mare a Presei, totul este pus în mişcare pentru a ţine sub control derapajele prin abuz ale mai...

    1. dumitrru

      Din scinteie va izbucni flacara! 

      Mesajul d-voastra este bine structurat, de bun simt si, mai ales, de stringenta actualitate! 

      Permiteti folosirea lui si pe alte site-uri? Poate se trezesc cei citiva cetateni. Personal sper ca sunt peste 500.000 !

      Revizuirea Constitutiei in sensul marcat de dumitru este unica solutie pe termen scurt. Pe termen lung educatia morala. Cum? aceasta este intrebarea. Caci daca nu ai oameni morali, mi-e teama ca inteligenta imorala va gasi cai de evitare a oricaror controale si sisteme de monitorizare ar fi.

      Ideea modificarii constitutiei nu este ,in sine ,rea. Chestiunea ,cum zice proverbulk este sa vrea si ..Grivei. Adica ,de fapt, cele doua cotarle. Tot cfm proverbului. ..! Unul din opozanti este celebrul jucator cotrocenist care nu va permite niciodata limitarea puterilor proprii. Nu-l cunoasteti in realitate stimati cititori ! Cealalta parte este formata din opozitie. Care nu doreste sa renunte la vaca de muls,recte fondurile publice sifonate prin intermediari si drectionate in buzunarele...

      Nu este de ajuns ca societatea civila sa fie caine de paza..este necesar ca ea sa aiba putere de decizie in procesul guvernantei. Decizii care se vor lua prin deliberare, prin argumentare. Societatea civila din Romania este o forma fara fond ca si celelalte concepte preluate dinafara spatiului contemplativ mioritic. Poate se vor gasi totusi cativa temerari care sa formeze spiritul civic prin scoala si media. Intrebarea este cine sunt acestia ce putere de influentare a deciziei au?

      O alina... 

      Media face oare parte din societatea civila?

      Ideea este buna si sunt de acord cu ea.

      As mai avea insa o propunere: daca dl. Codita nu este ca si politicienii nostri ( adica una declara in articolele publicate si cu totul altfel ar face daca sa presupunem ca ar ajunge la putere-eu personal nu am motive sa cred acest lucru ) propun ca cei care doresc schimbarea constitutiei in sensul celor mentionate de mine sa-i trimita in mesaj d-lui Codita, care sper ca va fi de acord cu aceasta propunere.

      Cum se va actiona in continuare se va decide... 

    Inca nu am vazut media libera! Structuraa de putere o foloseste pentru a-si atinge telul!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb