Dobrogea este o regiune cu tradiţie şi potenţial de dezvoltare a afacerilor în domeniul agricol, a declarat Robert Rekkers, Director General Agricover Credit, companie care a anunţat, ieri, că deschide o nouă sucursală la Constanţa.
"Suntem aici să oferim fermierilor soluţiile de finanţare de care au nevoie atât în activitatea curentă, cât şi pentru continuarea dezvoltării afacerii. În perioada următoare vizăm creşterea numărului de clienţi în regiune, iar deschiderea sucursalei este dovada interesului nostru în acest sens", a adăugat domnul Rekkers.
Agricover Credit este o instituţie financiară non-bancară specializată exclusiv pe finanţarea agriculturii.
După deschiderea sucursalelor din Slobozia, Iasi şi Braila, în anul 2016 Agricover Credit a continuat extinderea în trei regiuni agricole importante, prin inaugurarea sucursalelor din Piteşti, Buzău şi Constanţa.
Creşterea numărului de clienţi şi soluţii de finanţare specifice zonei, reprezintă obiectivele companiei pentru regiunea Dobrogea
Peste 200 de fermieri sunt clienţi Agricover Credit în regiunea Dobrogea, compania urmărind creşterea numărului acestora şi extinderea pe segmente specifice zonei precum zootehnie, legumicultură, pomicultură, viticultură, pe lângă cultura mare.
În anul 2015, Agricover Credit a acordat credite în valoare de 950 milioane de lei la nivel national, către un număr de 1700 de clienţi. În prezent portofoliul de clienţi depăşeşte 1.900 fermieri parteneri.