Agricultorii, lipsiţi de interes faţă de fermele familiale

A.O.
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 20 august 2013

Agricultorii, lipsiţi de interes faţă de fermele familiale

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a prelungit termenul limită până la care se pot depune proiecte în cadrul măsurii 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole, sesiune dedicată fermelor de familie. Noul termen limită este 30 august 2013, aceasta fiind a doua amânare anunţată de APDRP. Iniţial, actuala sesiune de depunere era programată pentru perioada 25 iunie - 31 iulie. Potrivit afirmaţiilor secretarului de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Achim Irimescu, ţara noastră are o nevoie disperată de continuare a investiţiilor în ferme, dând ca exemplu faptul că avem cea mai proastă dotare tehnică pe fermă din Europa.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a deschis, în luna iunie, sesiunea de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea fermelor familiale, suma alocată acestei sesiuni fiind de 50 de milioane de euro. Cu toate că pe lângă consultanţa gratuită oferită de APDRP, câştigătorii proiectelor pot beneficia de credite de 75.000 de euro de la băncile comerciale, în condiţii mai avantajoase decât cele existente pe piaţa bancară, doar 165 de proiecte au fost depuse până în prezent. Ministerul Agriculturii se aştepta ca, până la 31 iulie, să fie finanţate aproximativ 1.000 ferme de familie.

Din acest motiv, Nicolae Popa, directorul adjunct din APDRP, a obţinut acordul Ministerului Agriculturii pentru încă o prelungire a sesiunii de depuneri. Domnia sa speră ca până la 30 august circa 500 de proiecte să fie depuse pentru a primi finanţare.

În opinia lui Achim Irimescu, motivul pentru care fermieri nu au depus foarte multe cereri prin măsura 121 se datoreză reticenţei acestora de a face investiţii pe timp de criză. Domnia sa ne-a spus: "Fermierii nu dispun de fonduri proprii pentru a îşi cofinanţa afacerile. Mulţi nu înţeleg că fondurile europene sunt pentru cofinanţatori. De aceea avem un număr mic de cereri pentru fermele de familie".

MADR a încercat să intervină pentru a ajuta agricultorii prin introducerea microcreditelor, în limita sumei de 75.000 de euro. Deşi legislaţia a fost aprobată, deocamdată nu s-au stabilit instituţiile financiare care se vor ocupa de această procedură. În acest sens, MADR a invitat instituţiile financiare bancare şi nebancare să transmită scrisori de intenţie în privinţa participării la un subgrup de lucru constituit la nivelul ministerului. Scopul acestei colaborări este identificarea soluţiilor de implementare a instrumentelor financiare prin PNDR 2014-2020. Data limită de depunere a scrisorilor de intenţie a fost ieri, 19 august.

Ferma de familie produce pentru consumul propriu, iar surplusul este comercializat. Activităţile din cadrul fermei sunt realizate, în principal, de către membrii familiei. Dimensiunea economică a fermei de familie poate fi între 2 - 50 UDE (Unitatea de dimensiune economică). Aceasta exprimă dimensiunea unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb