Parcul mondial de centrale nucleare va continua să crească, cel puţin până în 2030, în pofida unui recul în Europa şi a catastrofei de la Fukushima, o creştere puternică fiind aşteptată în Asia, arată un studiu publicat vineri de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), transmite AFP, potrivit Agerpres.
Conform celor mai recente prognoze ale AIEA, capacitatea nucleară de generare a energiei electrice ar urma să crească cu cel puţin 1,9% până la 390,2 de Gigawaţi în 2030, de la 382 Gigawaţi în 2015, şi cu maximum 56% până la 598,2 Gigawaţi, în cel mai optimist scenariu. În precedentele sale estimări publicate anul trecut, AIEA, o agenţie a ONU care are drept obiectiv promovarea energiei nucleare, estima că parcul mondial de centrale nucleare ar urma să înregistreze o creştere cuprinsă între 2,4% şi 68%.
"Pe termen lung, energia nucleară va continua să joace un rol important în mixul energetic mondial. Odată cu creşterea populaţiei şi a cererii de electricitate, energia nucleară poate asigură aprovizionarea cu energie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră", a declarat directorul general adjunct de la AIEA, Mikhail Chudakov.
AIEA subliniază că mai mult de jumătate din cele 450 de reactoare aflate în prezent în serviciu au cel puţin 30 de ani, astfel că în următorii 15 ani va fi nevoie să fie construite noi capacităţi cu o putere de 150 de Gigawaţi.
Afectată de catastrofa de la Fukushima (Japonia) din 2011, dezvoltarea energiei nucleare va fi susţinută în principal de China şi Coreea de Sud, unde în conformitate cu un scenariu conservator capacitatea de producţiei a energiei nucleare din regiune ar urma să crească până la 132,2 GW în 2030 de la 93,8 GW în prezent. În cel mai optimist scenariu ar putea fi vorba de o creştere de până la 215,5 GW.
India va susţine creşterea parcului de centrale nucleare din Orientul Mijlociu şi Asia de Sud până la 27,7 GW în 2030 de la 6,9 GW în 2015, conform scenariului conservator, şi până la 47,7 GW în cel mai optimist scenariu.
Europa de Est oferă o imagine mixtă. În pofida faptului că în prezent sunt în construcţie şapte reactoare în Rusia şi alte două în Belarus, AIEA estimează că în regiune capacitatea de producţiei a energiei nucleare ar urma să scadă uşor până la 49,9 GW în 2030 de la 50,5 GW în prezent, conform scenariului conservator, în timp ce în conformitate cu scenariul optimist ar urma să crească până la 75,7 GW.
În schimb, Europa Occidentală se confruntă cu o scădere semnificatiăv a capacităţii de producţiei a energiei nucleare, până la 77 GW în 2030 de la 112,1 GW în prezent. De asemenea, capacităţile din America de Nord ar urma să scadă până la 92,5 GW în 2030 de la 112,7 GW în prezent.
AIEA subliniază că ipoteza sa de bază, care este destinată să producă estimări "conservatoare dar plauzibile", se bazează pe preţuri reduse la gaze naturale, scăderea costurilor la energiile regenerabile şi o creştere modestă a economiei mondiale.