Al-Assad: "Există şanse puternice să candidez la Preşedinţie în iunie"

F.A.
Internaţional / 20 ianuarie 2014

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a anunţat, într-un interviu, că există "şanse puternice" să candideze pentru un nou mandat, în iunie, şi a exclus faptul că va încredinţa conducerea unui viitor guvern vreunui opozant, transmite AFP.

Într-un interviu realizat duminică la Palatul Poporului de la Damasc, al-Assad a avertizat că războiul pe care îl poartă împotriva rebelilor va fi lung, în contextul în care Conferinţa internaţională Geneva II, care va fi lansată miercuri în Elveţia urmăreşte să deschidă calea unei ieşiri politice din conflict, care s-a soldat cu peste 130.000 de morţi începând din martie 2011.

"Consider că nimic nu mă împiedică să candidez (...), iar dacă opinia (publică) doreşte acest lucru nu voi ezita o secundă să o fac. Pe scurt, se poate spune că există şanse puternice să candidez", a declarat al-Assad.

Întrebat ce părere are despre opoziţie, preşedintele sirian i-a negat orice reprezentativitate, apreciind că este "fabricată" de către servicii de informaţii străine, arată AFP, conform Mediafax.

"Vin la frontiere timp de o jumătate de oră, după care o rup la fugă. Cum pot, atunci, să devină membri ai Guvernului? Poate, un ministru, să-şi exercite funcţia din exteriorul (ţării)? Asemenea idei sunt total nerealiste, le putem considera o glumă", a declarat al-Assad, care urmează să trimită o delegaţie să participe la Conferinţa din Elveţia.

În contextul în care luptele continuă, preşedintele sirian a afirmat că armata sa a înregistrat progrese împotriva insurgenţilor, pe care îi cataloghează drept "terorişti".

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb