Alan Greenspan a "descoperit" importanţa capitalului bancar

Alan Greenspan, fostul preşedinte al Federal Reserve şi unul dintre "arhitecţii" crizei financiare globale, a revenit în atenţia presei printr-o propunere neobişnuită.

Într-un editorial din Financial Times, Greenspan subliniază importanţa bunei capitalizări a băncilor pentru evitarea crizelor financiare.

Caracterul neobişnuit al propunerii sale este dat de nivelul minim al ratei de adecvare a capitalului, de la care se poate vorbi de "buna capitalizare".

"Dacă ponderea medie a capitalului în activele totale ar fi fost de 20%, sau poate chiar de 30% în 2008, atunci nu s-ar fi declanşat procesul de contagiune a falimentelor în sistemul bancar", scrie Greenspan în FT.

Oare cum va fi primită propunerea fostului şef al Fed-ului în mediul bancar internaţional? Cu o ostilitate similară celei manifestate la apariţia cărţii "Hainele noi ale bancherilor" în 2013?

Autorii, Anat Admati şi Martin Hellwig, au propus atunci majorarea substanţială a capitalului bancar până la 15% - 25% din activele totale, în condiţiile în care "criza nu a fost determinată de lipsa lichidităţii, ci de probleme serioase de solvabilitate ale băncilor şi altor instituţii financiare".

"Nu vom avea niciodată un sistem financiar global sigur şi sănătos, dacă băncile nu vor fi obligate să se bazeze mai mult pe banii proprietarilor şi acţionarilor pentru finanţarea creditelor şi investiţiilor", a scris ulterior Anat Admati şi într-un editorial din New York Times.

Criticii nu au întârziat să sublinieze că un nivel aşa de ridicat al cerinţei de capital va conduce la scăderea drastică a creditării, cu efecte deosebit de negative asupra creşterii economice. Acest argument "suprem" a fost demontat imediat. "Crizele creditării apar ca urmare a supraîndatorării şi nu a unui nivel prea ridicat al capitalului", iar "mai mult capital permite băncilor să-şi crească portofoliul de credite, chiar în condiţiile încetinirii economice", au mai precizat Admati şi Hellwig.

Alan Greenspan vine cu argumente istorice în sprijinul propunerii pentru o rată de adecvare a capitalului de peste 20%. Urmărind datele privind profitabilitatea bancară din 1870 până în prezent, Greenspan scrie că "o creştere graduală a capitalului în raport cu activele bancare nu va suprima avansul profitului, deoarece venitul net bancar raportat la active va creşte ca urmare a presiunilor competitive".

Tocmai aici se află problema. În sistemul financiar actual, presiunile competitive sunt deosebit de reduse, ca urmare a cadrului de reglementare şi a sprijinului de care se bucură băncile existente, în special cele cu acoperire globală, din partea băncilor centrale.

În opinia lui Greenspan, "criza din 2008 a expus baza deosebit de fragilă a unui sistem financiar caracterizat printr-un grad foarte ridicat de leverage". După declinul acestui indicator în faza acută a crizei financiare globale, tendinţa de creştere s-a reluat în doar câţiva ani şi a ajuns la noi cote record.

Creditul acordat în dolari în afara Statelor Unite a depăşit pragul de 9 trilioane de dolari, iar activele sistemului bancar din umbră, care include fondurile mutuale de investiţii, fondurile de hedging şi alţi investitori instituţionali, au depăşit 75 de trilioane de dolari, după cum scrie Wall Street Journal.

În timp ce economia reală încă mai aşteaptă "beneficiile" injecţiilor monetare, în sistemul financiar s-au acumulat, din nou, riscuri care le pun în umbră pe cele din perioada premergătoare crizei.

În ultimul raport anual al BIS (Bank for International Settlements) se arată că "alocarea defectuoasă a resurselor ca urmare a expansiunii rapide a creditării continuă să reprezinte o frână pentru creşterea productivităţii". Consecinţa este evidentă: nici creşterea economică nu mai are "motoare" pentru a ajunge la ritmurile anterioare.

Fenomenul se manifestă neabătut chiar şi după aproape un deceniu de la declanşarea crizei financiare globale. Relaxarea monetară şi pornirea tiparniţelor nu a reparat şi nu are cum să "repare" această deficienţă structurală majoră.

În condiţiile în care au apărut tot mai multe semnale privind intrarea economiei globale într-o nouă fază acută a crizei, propunerea fostului preşedinte al Federal Reserve poate reprezenta un pilon de bază al politicii macroprudenţiale, atât pentru pieţele dezvoltate, cât şi pentru cele emergente.

Mai există, apoi, şi un avantaj suplimentar al majorării capitalului bancar dincolo de pragurile considerate prudente de către băncile centrale. "Calitatea portofoliilor de credite şi de titluri financiare ale băncilor nu mai trebuie să îngrijoreze instituţiile de reglementare, deoarece toate pierderile vor fi absorbite de acţionari", mai scrie Greenspan în FT.

Inclusiv Legea Dodd-Frank din 2010, al cărei scop este construirea unui cadru de reglementare în SUA care să elimine riscul unui nou bailout bancar din banii contribuabililor, ar putea fi eliminată din cadrul legislativ, după cum mai arată fostul preşedinte al Federal Reserve.

Dar este realistă această schimbare radicală de atitudine la nivelul marilor bănci centrale şi a instituţiilor legislative din ţările respective?

Nici pe departe. Grupurile speciale de interese acţionează în scopul maximizării beneficiilor prin "flexibilizarea legilor şi reglementărilor", după cum afirmă Anat Admati şi Martin Hellwig, în "Hainele noi ale bancherilor". De ce ar fi acceptată o majorare substanţială a capitalului, când legile adoptate sunt suficiente pentru a crea iluzia bunei capitalizări?

Este greu de crezut că Alan Greenspan nu ştie aceste lucruri. Din păcate, propunerea sa, deşi ar contribui la consolidarea majoră a sistemului bancar internaţional, are, probabil, un singur scop: repararea, în cărţile de istorie, a unei moşteniri dezastruoase.