Alburnus Maior: "Comisia specială pentru Roşia Montană are concentraţie mare de cianură"

F.A.
Politică / 18 septembrie 2013

Asociaţia Alburnus Maior atrage atenţia asupra "gravului afront" adus societăţii civile de eventuala nominalizare în orice tip de comisii parlamentare a unor oameni politici cu un discurs "deja vocal prin care enunţă propaganda companiei miniere", se arată într-un comunicat de presă.

"Printre membrii propuşi se numără nume sonore angajate în declaraţii ce susţin distrugerea patromoniului, a mediului sau încălcarea drepturilor omului. Gradul lor de implicare în activităţi de susţinere a proiectului minier variază de la iniţierea de legi favorabile companiei miniere până la declaraţii manipulatoare, părtinitoare şi propagandistice. Rolul acestor politicieni a fost mereu de distragere a atenţiei de la problemele de fond, de a dirija cursul discuţiilor către argumente favorabile minei şi de a nega dreptul la proprietate a localnicilor din Roşia Montană ce se opun exploatării cu cianuri", precizează Alburnus Maior.

Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, a declarat: "O comisie poate dezbate la nesfârşit mici detalii şi argumente, dar nu poate răspunde franc la întrebarea dacă se merită să ne subjugăm autoritatea în faţa unui interes economic, dacă este în regulă să luăm casele oamenilor cu forţa pentru un profit al unei firme private. Prezenţa cianuriştilor în comisie îi garantează lui Ponta şi companiei că întrebările bune rămân fără răspuns clar. În schimb se vor dezbate câte se pot face cu banii din creşterea redevenţei cu 2 la sută".

Din comisie fac parte Darius Vâlcov, Ioan Dârzu, Florin Iordache, Viorel Ştefan, Emacu Gheorghe, Ioan Chelaru, Gabriela Firea, Toni Greblă (PSD), Andrei Gerea, Gigel Sorinel Ştirbu, Mircea Dolha, Dumitru Popescu, Petru Ehegartner (PNL), Haralambie Vochiţoiu, Tudor Ciuhodaru (PPDD), Attila Korodi, Alexandru Vegh (UDMR), Oana Manolescu (minorităţi naţionale), Ioan Moldovan (PC).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb