Organizaţia Judeţeană a PDL Cluj, condusă de Daniel Buda, îl acuză pe Miron Teodor (PSD), viceprimarul comunei clujene Chinteni, de turism electoral şi mituirea unor locuitori din satul Deuşu, democrat-liberalii înaintând în acest sens o plângere Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Cluj, conform unui comunicat trimis redacţiei.
Viceprimarul ar fi fost ajutat de mai multe persoane, se arată în plângerea penală adresată judecătorului Cătălin Jacotă, preşedintele BECJ Cluj.
"Viceprimarul Miron Teodor a transportat alegătorii din satul mai sus-menţionat, către secţiile de votare, cu autoturismul Mercedes, cu numărul de înmatriculare CJ 99 CCD, proprietate a Şcolii din comuna Chinteni, iar după votare a împărţit acestor cetăţeni îngheţată, faptă care este sancţionată de Articolul 386, Alineatul 1 (Coruperea alegătorilor) din Codul Penal. Vă solicităm să luaţi toate măsurile legale care se impun în vederea cercetării şi sancţionării persoanelor care se fac responsabile de cele sesizate mai sus, conform legislaţiei în vigoare", se arată în textul plângerii.
Articolul citat stipulează în primul alineat: "Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".
Al doilea alineat precizează: "Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice".