Alegeri fără final previzibil

Aşa cum s-a întâmplat în România, şi la nivel european, alegerile ce au avut loc între 22 şi 25 mai au stabilit o ierarhie, dar au creat mai multe incertitudini. La noi, scorul PSD a fost bun, 37,6%, dar mai mic decât se anticipa, aşa că pentru alegerile prezidenţiale din toamnă situaţia nu este clară. Dar nici rezultatele celorlalte partide nu au fost încurajatoare. Cu 15% din voturi, PNL s-a casat al doilea, dar a obţinut cu 10% sub potenţialul său calculat în funcţie de situaţia la nivelul administraţiei locale. Încercând să transforme situaţia, Crin Antonescu a preluat imediat iniţiativa, urmărind să transforme victoria PSD într-o înfrângere mediatică, anunţând demisia conducerii partidului şi propunând unirea opoziţiei de "dreapta" şi aderarea partidului la PPE.

Deşi părea câştigătoare şi-l consacra în postura de candidat de turul al doilea la prezidenţialele din toamnă, mişcarea tactică a lui Crin Antonescu a fost dejucată din interiorul partidului, şi, la nici o săptămână de la alegeri, Antonescu şi-a anunţat intenţia de a nu mai candida în toamnă pentru a netezi calea unui alt candidat al dreptei. Ceea ce pare să-l avantajeze pe Klaus Johannis, care şi-a anunţat candidatura la alegerile din PNL de la începutul lunii iulie.

Deşi a confirmat că este un partid stabil, nici PDL nu este în postura de a putea aborda singur alegerile prezidenţiale. Cu 12,2% PDL nu are o marjă de manevră foarte mare, dar nici nu va trece printr-o congres extraordinar care să-l anexeze partidului lui Traian Băsescu. Cele 6,2% din voturi ale PMP dovedesc că Traian Băsescu nu mai are nicio influenţă electorală.

La noi alegerile europene nu au clarificat spectrul politic. Efectul sistemului electoral majoritar în două tururi este atât de pregnant, încât duce indirect la bipolarizarea de etapă a sistemului de partide. Şi aceasta pentru că, după scrutinul din 25 mai, PSD riscă să rămână izolat pe scena politică, situaţie în care nu poate spera, având în vedere experienţele ultimelor alegeri prezidenţiale, să poată creşte cu 14% pentru a câştiga în alegerile prezidenţiale. De fapt, scorul obţinut de PSD îi dă lui Victor Ponta ocazia să amâne decizia privind candidatura sa la alegerile prezidenţiale, dar nu îi lasă o prea mare marjă de libertate. Însă cu un rezultat de cel puţin 40% Ponta ar fi fost nevoit să-şi anunţe candidatura imediat. Acum aşteaptă până când adversarul său de la turul al doilea nu se va devoala. Ba chiar încearcă să găsească o soluţie care să nu-l oblige să candideze în alegeri prezidenţiale atât de riscante.

Incertitudinile din Europa sunt mai puţin rezultatul direct al alegerilor, cât al temerilor unor şefi de guverne că propunerea lui Jean Claude Junkers ca preşedinte al Comisiei, la care luxemburghezul ar avea dreptul ca reprezentat al PPE, ar deschide porţile federalismului. Şi pentru aceasta folosesc drept argument aşa zisa victorie a eurofobilor. Ori, rezultatele nu confirmă decât la o analiză superficială această abordare. Sigur, în Europa toate partidele zise mainstream au cunoscut o scădere a numărului de parlamentari (popularii au ajuns la 214, şi odată cu mutarea celor şase parlamentari ai PNL ar putea ajunge chiar la 220, dar pentru moment au cu 60 de mandate mai puţin; socialiştii, cu 188 de locuri câştigate au cu 8 mandate mai puţin iar liberalii au scăzut până la 64, cu 19 mandate mai puţin decât acum cinci ani şi ar putea ajunge chiar la 58 când vor trece la cei 6 liberali români la PPE). Chiar şi ecologiştii au acum cu 4 mandate mai puţin decât în 2009, ajungând la 53 de locuri şi nici euroscepticii grupaţi în jurul conservatorilor britanici în ECR (grupul conservatorilor şi reformatorilor europeni) nu au cunoscut vreo creştere, ci din contră au obţinut cu 11 mandate mai puţin, ajungând la 46 de locuri. De câştigat, au câştigat Stânga unită europeană (cu 10 mandate mai mult ajungând la 45 de locuri), eurofobii din EFD (Europa, Libertăţii şi Democraţiei) grupaţi în jurul UKIP (care au ajuns la 38 de locuri, cu 7 mai multe mandate) şi cei ce aparţin partidelor neafiliate precum Frontul Naţional francez (care au câştigat însă doar cu 8 mandate mai mult decât în 2009, ajungând la 41 de locuri). De fapt, cele mai multe locuri aparţin celor 27 de noi partide intrate acum în Parlamentul european, care împreună însumează 62 de mandate. Şi doar unele dintre acestea ar putea fi considerate eurofobe. Ori, cu 467 de mandate, partidele sistem au un control absolut asupra Parlamentului, 62,4% din voturi, dar pot sconta şi pe sprijinul stângii unită şi al ecologiştii (încă 98 de voturi) în foarte multe dosare. De fapt, câţiva şefi de guvern precum englezul Cameron sau maghiarul Orban vor să modifice rezultatul urnelor şi menţină Uniunea europeană într-o situaţie incertă.

Nici în România, nici în Europa alegerile nu au permis depăşirea incertitudini. Dar nici nu pot fi considerate fără consecinţe. Din contră! La noi, alegerile europene au deschis calea unor noi aranjamente politice în vederea prezidenţialelor, iar în Europa vor duce în Consiliul la prima confruntare deschisă între europeni şi antieuropeni.