Campania electorală premergătoare alegerilor pentru şefia FRF a reuşit să creeze impresia că fotbalul autohton are nevoie de o minune ca să mai supravieţuiască. "Meciul" dintre principalii doi candidaţi s-a desfăşurat cu o repeziciune demnă de fotbalul modern, cu multe ruperi de ritm, schimbări de direcţie, simulări şi faulturi din spate. Al treilea candidat (Marcel Puşcaş), în ciuda programului său, a fost mai mult ignorant, nefiind inclus în joc nici pe post de arbitru, iar al patrulea competitor reprezintă o mare necunoscută pentru cei mai puţin avizaţi, aflaţi în tribune.
S-a insistat mult pe faptul că în cadrul întâlnirilor cu alegătorii din teritoriu s-a discutat aplicat, pe programe, despre problemele de fond, dar de cele mai multe ori la publicul larg au ajuns doar atacurile la persoană şi dezvăluirile cu iz penal, mai vechi sau mai noi. De altfel, la jumătatea lunii martie, pe fir au intrat şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au descins la sediul FRF pentru a ridica mai multe documente, care au legătură cu contracte semnate în ultimul deceniu. După toată campania există impresia că, indiferent cine va câştiga, nu va fi bine pentru fotbal.
În una dintre ultimele ieşiri publice, Ionuţ Lupescu a susţinut că vrea ca fotbalul autohton să redevină credibil deoarece sunt foarte mulţi oameni cu bani interesaţi să investească: "Trebuie să recredibilizăm fotbalul românesc. M-am văzut cu foarte mulţi oameni cu bani. Dar fug de fotbal. Bani sunt! Am fost la cluburi din Liga a 3-a şi mi s-a spus că oamenii nu dau bani la fotbal, ci la schi sau alte sporturi. De aceea este importantă credibilitatea. Dacă voi câştiga, primul lucru pe care îl voi face va fi un audit. Când am fost director general, m-am ocupat de echipa naţională. Nu m-a interesat faptul că în spatele semnării unor contracte ar fi fost firmele lui Mircea Sandu".
Răzvan Burleanu susţine însă că e nevoie de continuitate, nimic mai mult: "Mă refer, prima oară, la echipa FRF care lucrează la Casa Fotbalului, cea care a devenit o echipă de asistenţă pentru fiecare membru al Federaţiei. Iar asistenţa pe care o furnizează tinde să fie la cele mai înalte standarde, de aceea, colegii mei din zona administrativă, alături de cei din zona tehnică, au participat la cursuri şi seminarii internaţionale, organizate de UEFA şi alte instituţii de prestigiu, pentru management sportiv, operaţiuni de meci, pregătire şi recuperare fizică, operaţiuni comerciale, ticketing, antrenorat, grassroots, licenţiere, comunicare sau siguranţa stadioanelor. Sunt 16 membri ai echipei FRF absolvenţi ai Certificate in Football Management, program realizat de UEFA în parteneriat cu Universitatea din Lausanne (Elveţia). Team-manageri care au urmat cursuri la Coverciano (Italia). În total, peste 30 de profesionişti pregătiţi în peste 25 de programe de anvergură. (...) Doar cu o echipă competentă putem dezvolta fotbalul, doar cu manageri pregătiţi şi integri. (...) De aceea suntem mai buni împreună şi mergem mai departe, pentru fotbal!"
Dincolo de vorbe, avem şi o certitudine săptămâna trecută, comisia de verificare a dosarelor de candidatură, formată din Paul Filip Ciucur, Gabriel Manu şi Daniel Cernat Marin, a decis că lista celor înscrişi în cursa pentru funcţia de preşedinte este următoarea: 1. Răzvan Burleanu, 2. Ionuţ Lupescu, 3. Marcel Puşcaş, 4. Ilie Drăgan. Dosarul lui Sorin Răducanu a fost respins, deoarece nu a îndeplinit condiţia statutară privind numărul de propuneri de candidatură, adică nu a avut niciuna.
Alegerile pentru şefia FRF vor avea loc în data de 18 aprilie.