Alegeri legislative în Austria

F.A.
Internaţional / 29 septembrie 2013

Austriecii au început să voteze astăzi, începând de la ora 4.00 GMT (7.00, ora României), în cadrul unor alegeri legislative care ar urma să reconfirme un Guvern de mare coaliţie între social-democraţi şi conservatori, dar la cel mai slab scor din istoria sa.

Aproximativ 6,4 milioane de alegători vor alege 183 de deputaţi în Consiliul Naţional, Camera inferioară a Parlamentului, transmite AFP.

Încă cinci ani de putere pentru o coaliţie a celor două mari partide de centru, social-democraţii din cadrul SPÖ şi conservatorii din cadrul ÖVP, este scenariul cel mai probabil, potrivit ultimelor sondaje, care le creditează cu aproximativ 50% din intenţiile de vot.

În pofida faptului că poate miza pe un bilanţ economic mai degrabă bun, echipa condusă de social-democratul Werner Faymann plăteşte însă pentru numeroasele scandaluri de corupţie care au afectat în ultimii ani toate partidele, mai puţin pe Verzi. De asemenea, numeroase certuri interne au condus, în mai multe rânduri, la un impas al reformelor, în special în domeniul educaţiei, un punct slab al Austriei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb