Social-democraţii din Brăila îl aleg astăzi pe preşedintele organizaţiei judeţene, până în prezent singurul candidat înscris fiind fostul premier Mihai Tudose.
Vicepreşedintele PSD Brăila Marian Dragomir declară pentru News.ro că Tudose se bucură de "susţinerea a 99,9% dintre colegi".
În cazul în care va fi ales preşedinte al PSD Brăila, Mihai Tudose va avea drept de vot în Comitetul Executiv Naţional începând de mâine.
Potrivit sursei citate, conferinţa de alegeri la organizaţia judeţeană a PSD Brăila trebuia să aibă loc mâine, însă pentru că şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului a fost programată în aceeaşi zi, la orele prânzului, social-democraţii brăileni au decis ca alegerile să se desfăşoare în această seară. Tot în cursul zilei de astăzi va avea loc şi conferinţa de alegeri pentru şefia PSD municipiu unde candidează, pentru încă un mandat de preşedinte, consilierul municipal Sorin Boşneag.