Membrii PNL care vor să candideze în alegerile europarlamentare îşi pot depune candidatura în partid până la data de 1 octombrie, iar forma finală a listei candidaţilor liberali va fi finalizată până la 15 noiembrie.
Conform deciziei aprobate de Consiliul Naţional al PNL, dosarul de candidatură va cuprinde un CV profesional, un CV politic şi un proiect pentru activitatea în cadrul Parlamentului European, transmite News. Cei care doresc să candideze trebuie să reprezinte o euroregiune de dezvoltare.
Primul loc pe lista de candidaţi va fi decis de Biroul Executiv, la propunerea preşedintelui PNL.
În cadrul listei de candidaţi ai PNL pentru alegerile europarlamentare, fiecare regiune de dezvoltare va avea câte 4 candidaţi plus unul supleant. Cele 8 regiuni de dezvoltare vor fi ierarhizate în funcţie de rezultatul la alegerile locale şi parlamentare şi de sondajul de opinie efectuat de partid.
Ierarhia candidaţilor pe listă va fi stabilită în funcţie de apartenenţa candidaţilor la o euroregiune, pentru respectarea reprezentării echilibrate a euroregiunilor şi de punctajul dobândit de fiecare candidat.
Criteriile de evaluare a candidaturilor sunt: experienţa politică, experienţa administrativă şi profesională, experienţa în relaţii internaţionale, calitatea proiectului depus.
Evaluarea candidaturilor se va face de către Bex în baza unui punctaj aferent fiecarui criteriu, conform surselor citate.
Forma finală a listei de candidaţi va fi votată cel mai târziu în data de 15 noiembrie, de către Biroul Politic Naţional, la propunerea BEx.
1. Dormitul în Parlamentul European
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2018, 06:17)
Ii votăm pe ei sau pe alți oricum nu contează?
Direcție Europeană nu există? Monedă, venit pentru aceeași muncă, drum asfaltat etc. pe Sfantu' Așteaptă?
Orban Ungaria o spune mai clar că Europa e degeaba?
2. fără titlu
(mesaj trimis de zaza în data de 05.08.2018, 11:48)
...Lasati experienta politica...suntem satui de actuala clasa politica.Toata clasa po;itica actuala este contaminata.......Ordinea criteriilor :::experienta profesionala,moralitate ,inteligenta si abilitate.....doua limbi straine (engleza obligatoriu}