Actualizare 19:08 Băsescu nu este încrezător în armistiţiul ucrainean
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în această seară, că nu este încrezător în armistiţiul semnat astăzi între Kiev şi rebelii proruşi, adăugând că nu vede o evoluţie favorabilă.
"Eu, unul, nu sunt încrezător în armistiţiul semnat astăzi", a spus Băsescu, precizând că nu vede o evoluţie favorabilă pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei aupra întregului teritoriu, chiar fără Crimeea.
Liderul de la Cotroceni a mai opinat că, în sudul Ucrainei, va fi creată"o Transnistrie mai mare".
---
Un protocol de încetare a focului în Donbas, începând cu ora 18:00 (ora Ucrainei şi a României), a fost semnat astăzi, la Minsk, în timpul discuţiilor între reprezentanţii Ucrainei şi cei ai autoproclamatelor republici populare din Doneţk şi Lugansk, cu participarea Rusiei şi a OSCE, scrie Interfax, citând surse apropiate situaţiei.
Acordul semnat în capitala Belarusului are 14 puncte, ce tratează aspecte legate de controlul asupra unor zone şi schimbul de prizonieri. Ulterior, reprezentanţii aşa-zisei republici din Doneţk au confirmat informaţia, pe Twitter. Totuşi, deocamdată, nu există confirmări din partea oficialilor ucraineni, ruşi sau ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
La reuniune, au participat fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima (1994-2005), ambasadorul Rusiei la Kiev, Mihail Zurabov, trimisul special OSCE Heidi Tagliavini, "prim-ministrul" şi "vicepremierul" "republicii" din Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, respectiv Andrei Purghin, precum şi "preşedintele" "republicii" din Lugansk, Igor Plotniţki.