Bogdan Olteanu a fost arestat preventiv

M.I.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 12 august 2016

Bogdan Olteanu a fost arestat preventiv

Actualizare 19:50 Avocatul lui Bogdan Olteanu: "Dacă despre această infracţiune se ştia acum câţiva ani, de ce nu s-a intervenit atunci?"

Florin Durgheu, avocatul lui Bogdan Olteanu a declarat astăzi că a fost uimit de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precizând că măsura controlului judiciar ar fi fost cea mai bună pentru clientul său.

"Din punct de vedere al opiniei publice, eu nu pot da un răspuns de ce un inculpat, un om care a avut o anumită prestaţă, o anumită viaţă, o anumită carieră, de la înalţimea unei anumite funcţii care niciodată nu a intrat în coliziune cu legea penală, brusc şi subit pentru o acuzaţie pe care nu o comentez, se va dovedi dacă este reală sau nu. Pentru o acuzaţie de corupţie, aşa zis petrecută acum 8 ani de zile trebuie să fie trimis în arest preventiv. Reacţia statului a fost promptă, dacă despre această infracţiune se ştia acum câţiva ani, de ce nu s-a intervenit atunci, atunci nu a fost un pericol pentru opinia publică, de ce este acum?" a spus avocatul în emisiunea Talk B1.

(G.F.)

---------

Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu a primit un mandat de arestare de 16 zile. Decizia luată de ICCJ este definitivă, potrivit Digi24.

În urmă cu două zile, Bogdan Olteanu a fost audiat de procurorii DNA. În acelaşi dosar a fost audiat, ca martor, şi Attila Korodi, fost ministru al mediului în perioada în care s-ar fi săvârşit faptele.

Bogdan Olteanu este acuzat de trafic de influenţă pe vremea când acesta era preşedinte al Camerei Deputaţilor. Procurorii anticorupţie susţin că Bogdan Olteanu ar fi luat un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu şi ar fi beneficiat de sprijin electoral din partea acestuia, totul pentru a-l numi pe Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării, conform Digi24.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Vai, câtă lipsă de respect, o asemenea somitate, ditamai viceguvernatorul să fie coleg de celulă cu SOV? Păi vă dați seama ca-l fac astia la rozetă?

    1. este exponentul unei clase politice si fiananciare corupte.

      Nervi la acest om sunt praf. Ai vazut cum ii tremura mana la tv?

      praf sa ii faca rozeta sa ii faca curu harcea parcea ha ha ha ha merita sa il toarne unu cu rate in chf sa il beleasca pana revine chf-ul la 2 lei

    Asta merita toți cămătarii(,,bancherii:''),.la pușcărie !!!!!!!!

    16 zile doar?

    1. exact! de obicei sunt 29 de zile, de ce se face rabat in cazul acrestui nepot de stalinista?

      Ce decizie halucinanta pt.omul nr.3 din stat,gasit la la o singura furaciune de un milion de euro,arest 16 zile,,,trebuia promovat guvernator,,prim m. .

      Bravo Codruta K.,DNA,recuperati si banii furati.. 

    Incredibil cum ii aresteaza pe astia cu superimunitate! Ha, ha, la ce le-a folosit ca au superimunitate, nu-i asa domnu Zamfir? Dar sa fim atenti: sa nu se ajunga sa ii aresteze si pe astia cu imunitate obisnuita, de aia de parlamentar!

    1. Chiar nu ai obosit sa iei apararea unor penali? Cred ca si atunci cand o sa se dovedeasca clar ca cei din BNR au gresit, tot o sa le iei apararea. Da...exista si parlamentari penali...au fost arestati si probabil ca o sa mai fie. Dar sa pui in continuu placa cu "sa vina DNA-ul sa ii ia pe zamfir si Piperea ca au facut o lege" este penibila. Te face si pe tine ca om penibil. Dar na...ce sa zic? Ori esti foarte bun manipulator si te duce bine mintea, ori esti foarte lipsit de ratiune si nu mai poti judeca cu mintea ta nimic, mai ales daca esti platit sa scrii prostii.

      Zamfir si Piperea vorbesc despre imunitatea pe care o au slujbașii BNR în privința deciziilor lor.

      Pot nenorocii categorii sociale intregi, pe unde merg isi clameaza inalta responsabilitate, dar ei nu raspund pentru nimic.

      Viceguvernatorul BNR arestat preventiv e luat pentru trafic de influenta. Slujbasii BNR pot fi luat si pentru incompetenta. 

      Asta nu-i manipulare, e doar prostie in forma continuata.

      Pe Zamfir nu o sa il umfle pentru ca a dat o lege. Ci pentru ca a vrut sa faca o lege pentru frate'su=conflict de interese sau pentru "creditul" de 70.000 de euro luat de la un offshore obscur cu 0 activitate comerciala = spalare de bani, sau pentru fofilarea de la plata impozitelor prin parteneri de "afaceri" bulgari = evaziune fiscala. Nici rentierii GCCC nu stau prea pe roze ca astia inchiriaza case fara contracte la FISC= evaziune fiscala si dau banet in stanga si dreapta unor "initiatori de legi" ca sa darame piata de cumparari imobiliare = cumparare de influenta.

      Opoziția BNR la LDP a fost reală. Abuzurile bancherilor au dus la pierderi de procese în instanțe. Fanteziile tale nu se califică nici măcar la categoria zvon ciudat.

      Faci propagandă ieftină și denigrezi persoane respectabile.. 

      Pe Bogdan Olteanu, care facea propaganda ieftina, l-au umflat.

      Te oftici?

      Da, te oftici. 

      Ma doare-n c** ca l-au umflat pe Olteanu :)))) In schimb daca il umfla pe gunoieru' din Cisnadie e grav pentru tine ca nu iti mai iei salariul.

      Vorbești despre Iohannis?

    Deci ce avem noi aici? SOV ii plateste lui Bogdan Olteanu doua milioane euro ( in sediul pnl) pentru a fi numit Liviu Mihaiu guvernator al Deltei. Asta este numit dar nu sta decat cateva luni ! Dapa ceva timp Olteanu este numit Viceguvernator la BNR . Pai mie mi se pare ca SOV nu era prost sa ramana cu banii dati degeaba si obliga PNL-ul sa-l numeasca pe Olteanu vice la BNR. De ce ? Pai Sov este printre primii care facea tranzactii cu valuta si o informatie din interiorul BNR aflata chiar si cu cinci minute inaintea celorlalti ii aducea profit imens. De ce DNA-ul nu investigheaza si aceasta pista?

    1. asta e o idee interesanta

      Eu cred ca primul milion i s-a dat lui Olteanu iar cu al doilea milion de euro de care se vorbeste atat de ambigu SOV "a plusat" pentru a avea un om al lui la BNR.

      Da, te cred ca tu crezi ce zici. Tot tu crezi ca darea in plata nu e retroactiva. Tu esti in stare sa crezi chiar ca luna e mai mare decat soarele pentru ca asa le vezi de pe balcon.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb