• UPDATE 16:35:
Cele trei oferte la CFR Marfă nu s-au calificat, urmând să se reia procedurile conform dispoziţiilor legale.
---
Comisia de Privatizare constituită la nivelul Ministerului Transporturilor va anunţa astăzi, la ora 16.00, lista companiilor calificate în etapa următoare a procesului de privatizare a CFR Marfă, se precizează într-un comunicat de presă.
Termenul final pentru deschiderea ofertelor şi desemnarea ofertantului câştigător este 20 iunie, conform angajamentelor stabilite cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Documentaţiile de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă au fost depuse de către compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi de către Asocierea Transferoviar Grup (TFG) - Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.