DOSARUL MICROSOFT 2: DNA îi cere aviz preşedintelui pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Nica, Ţicău şi Athanasiu

Andrei Stan
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 23 noiembrie 2016

DNA îi cere aviz preşedintelui pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Nica, Ţicău şi Athanasiu

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a cerut astăzi sesizarea preşedintelui Iohannis pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Dan Nica, Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu, acuzaţi de abuz în serviciu în dosarul Microsoft 2, informează un comunicat al DNA.

"În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unor persoane care au deţinut calitatea de membri ai Guvernului, respectiv Nica Dan, ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei în perioada 2000 - iulie 2004, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, Ţicău Silvia Adriana, secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2003 - iunie 2004, respectiv de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie - decembrie 2004, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (...), în formă continuată şi Athanasiu Alexandru, ministru al educaţiei şi cercetării în perioada 2003-2005, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu", se arată în comunicat.

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de cei trei foşti miniştri are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: "În calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Nica Dan, cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003 şi nr.470/01.04.2004, prin care s-a aprobat încheierea, între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a contractului comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft. În acest sens s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, astfel încât respectiva firmă să fie favorizată prin evitarea organizării unei licitaţii publice".

Procurorii susţin că, astfel, prin activitatea sa, Dan Nica ar fi cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 47,59 milioane dolari în dauna statului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

DNA mai susţine că, în calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, respectiv de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Silvia Adriana Ţicău, cu încălcarea privind Statutul funcţionarilor publici şi privind achiziţiile publice, a determinat încheierea contractului cadru de licenţiere Microsoft în condiţii defavorabile pentru Guvernul României, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens GmbH Austria, iar în acest sens a semnat Nota de fundamentare la Hotărârea de Guvern.

Potrivit anchetatorilor, Ţicău a iniţiat şi susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat.

În această modalitate, Ţicău Silvia Adriana ar fi cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 66,96 milioane doalari în dauna statului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH, mai spun procurorii.

"În calitate de ministru al educaţiei şi cercetării, Athanasiu Alexandru cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat", precizează DNA.

În această modalitate, Athanasiu Alexandru ar fi cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 19,37 doalri în dauna statului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH, menţionează anchetatorii.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi 28 de volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Procurorii anticorupţie au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar zile faţă de omul de afaceri Claudiu Florică şi de doi foşti directori ai Microsoft România, Silviu Hotăran şi Ovidiu Artopolescu.

Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu în formă continuată.

Tot luni, Fostul ministru al Educaţiei Alexandru Athanasiu a fost pus sub învinuire pentru abuz în serviciu. De asemenea, Laura Codruţa Kovesi a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Eugen Bejinariu, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003 - 2004, privind săvârşirea, pe vremea în care acesta era ministru, a infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, în acelaşi dosar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb