UPDATE/ EURO, LA MAXIMUL ULTIMILOR CINCI ANI ŞI TREI LUNI FAŢĂ DE LEU Moneda europeană a fost cotată la 4,639 lei, peste referinţa de ieri

S.A.
Bănci-Asigurări / 10 noiembrie 2017

Moneda europeană a fost cotată la 4,639 lei, peste referinţa de ieri

Dolarul a pierdut 0,62 bani în faţa monedei naţionale

Francul a sărit, din nou, de 4 lei

-----------

Actualizare 14:48 Euro a atins un nou nivel record pe piaţa interbancară

Euro a atins astăzi cotaţia de 4,65333 lei pe piaţa interbancară, un nou record, pe fondul accentuării tensiunilor sociale, a anunţului privind revizuirea în creştere a inflaţiei şi a datelor privind avansul deficitului comercial, potrivit news.ro.

Acesta este cel mai mare nivel înregistrat până în prezent pe piaţa interbancară. Recordul anterior, 4,64732 lei, stabilit ieri, l-a depăşit pe cel din iulie 2012, când euro a atins valoarea de 4,63749 lei pe piaţa interbancară.

Leul s-a depreciat accelerat pe piaţa interbancară, inclusiv în faţa monedelor din regiune, începând cu a doua parte a zilei de marţi, pe fondul protestelor împotriva măsurilor de modificare a Codului fiscal, măsuri criticate aspru atât de sindicate, cât şi de patronate.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna octombrie la 2,63%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care carburanţii s-a scumpit cu 3,47% în octombrie faţă de septembrie, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Deficitul comercial al ţării noastre a fost în august de 1,19 miliarde euro, în creştere cu 29,5% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, când a fost 786,8 milioane euro.

--------------

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,639 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 1,11 bani comparativ cu şedinţa de ieri, când euro a fost cotat la 4,6279 lei. Nivelul anunţat astăzi este cel mai mare din 3 august 2012 încoace, când Banca Centrală a anunţat un curs de 4,6481 lei/euro.

Dolarul american a pierdut 0,62 bani în faţa monedei naţionale, BNR anunţând un curs de 3,9803 lei, faţă de 3,9865 lei în şedinţa anterioară.

Gramul de aur a fost cotat la 164,4043 lei, în depreciere cu 0,2018 lei, comparativ cu 164,6061 lei, valoare stabilită în şedinţa de ieri.

Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,0078 lei, în creştere cu 2,08 bani de la valoarea de 3,987 lei anunţată anterior.

Citeşte şi Isar: "Isărescu a decis să apeleze la o armă redutabilă - deprecierea cursului"

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. De cand a venit PSD la guvernare, valuta este in continua crestere, preturile la case au luat-o razna, totul se scumpeste. Romanii devin mai saraci ca le sunt devalorizati banii. Asta au facut din 90 si pana acum, si-au batut joc de economiile oamenilor. BNR rade cu gura pana la ureche ca se devalorizeaza leul, sta pe margine si comnteaza. Isarescu stie cel mai bine sa devalorizeze economile romanilor. Trimiteti-l la pensie.

    E normal ca euro sa se intareasca. Problema este ca in ian nu isi mai revine.

    Ce producem noi? Mai nimic!

    Daca aveam euro nu mai aveam aceasta grija. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb