Gabriel Oprea a anunţat că va demisiona din Senatul României

L.B.
Ziarul BURSA #Politică / 23 septembrie 2016

Gabriel Oprea

Gabriel Oprea

Actualizare 17:20 Călin Popescu-Tăriceanu: "Demisia lui Gabriel Oprea, un gest bine-venit"

Demisia lui Gabriel Oprea din Parlament este un gest bine-venit, susţine preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

"Salut gestul domniei sale. Cred că, în contextul actual, gestul domniei sale este foarte bine-venit", a declarat, Tăriceanu.

Acesta a precizat că, odată cu demisia lui Oprea, solicitarea privind reluarea votului senatorilor pe cererea DNA rămâne fără obiect.

"În mod normal, aceste chestiuni ar trebui să intre pe procedura parlamentară, şi anume, luni, în BP să fie discutată această cerere, să fie repartizată Comisiei juridice care urmează să vină cu un punct de vedere, iar plenul este suveran. Dar din moment ce domnul Oprea şi-a dat demisia, atunci această cerere probabil că nu mai are sens. Eu am discutat şi cu colegii mei şi am spus că, dacă avem o bază regulamentară pentru reluarea votului, eu sunt favorabil acestei idei", a spus Tăriceanu, potrivit unor surse din presă.

(G.F.)

--------

Actualizare 16:20

Gabriel Oprea a anunţat astăzi că va demisiona din Senatul României, procedura urmând a fi pusă în practică săptămâna viitoare, conform unui anunţ postat pe pagina de Facebook a fostului viceprim-ministru.

"Nu mă ascund în spatele niciunei imunităţi şi, la fel ca şi familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înţeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunţ că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare", a afirmat Gabriel Oprea, conform sursei citate.

(G.F.)

----------

Actualizare 16:10 O nouă zi de proteste împotriva lui Gabriel Oprea

Un nou protest împotriva votului senatorilor în cazul fostului viceprim-ministru a fost anunţat pe Facebook, pentru vineri seara, în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Protestul urmează să aibă loc în Piaţa Universităţii din Capitală, între ora 18:00 şi 21:00.

"Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Ca sa fie foarte clar: pentru Gabriel Oprea nu s-a cerut retinerea, arestarea sau alta masura preventiva. S-a cerut accesul liber al Justitiei pentru a se putea stabili conform normelor statului de drept si ale democratiei daca este sau nu vinovat. Dar PSD si acolitii din ALDE si PRU au pus statul de drept intre paranteze din nou, l-au ridicat pe Oprea deasupra legii. Poti sa furi, poti sa ucizi, poti sa faci orice daca esti parlamentar. Asta a decis Senatul, camera superioara a Parlamentului, institutia fundamentala a democratiei", se precizează în anunţul publicat de Facebook.

(G.F.)

---------

Actualizare 16:45 Alina Gorghiu: "E un mit că nu putem relua votul în cazul Oprea, luăm în calcul greva parlamentară"

Alina Gorghiu a declarat astăzi că este convinsă că votul în cazul Oprea poate fi reluat, precizând că este un mit faptul că nu se poate pune în practică această procedură, relatează RFI.

"Este un mit faptul că nu se poate în mod legal cere reluarea votului. Resping din capul locului această sentinţă dată de ieri încoace de PSD-ALDE, cum că nu poate fi reluat votul în cazul Oprea. Categoric, se poate relua şi dacă se vrea, se poate şi este opţiunea pe care o avem în faţă. Depinde dacă vrem s-o folosim sau nu. Este un precedent din punctul meu de vedere pozitiv. Au existat şi alte precedente negative, cazul Şova sau legea defăimării, de exemplu, doar că suntem în altă situaţie, care merge într-un singur sens. Nu există nici o normă legală care să împiedice Parlamentul să revoce o hotărâre sau o lege să fie abrogată, doar deciziile Curţii Constituţionale şi hotărârile instanţelor sunt definitive şi obligatorii şi chiar vă rog să credeţi că şi în acest caz mai există anumite proceduri speciale de revizuire. În cazul domnului Oprea, este vorba despre o hotărâre a Senatului, pe care nu ne împiedică nimeni şi nimic să o abrogăm, decât eventual, bineînţeles, voinţa politică a cartelului politic care-şi împarte dreptatea de unul singur, PSD-ALDE", a spus copreşedintele PNL, Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu spune că liberalii iau în calcul o eventuală grevă parlamentară, dacă votul în cazul Oprea nu va fi reluat: "Mai pot fi gesturi pe care să le luăm în considerare luni, de exemplu, la Biroul Politic Naţional, de genul grevă parlamentară pe o durată determinată sau alte gesturi politice, dar ştiţi care este problema, nu noi decontăm, nu PNL-ul, pentru că PNL-ul de data asta şi-a făcut cu vârf şi îndesat datoria faţă de cetăţeanul român. Cred însă că obligaţia de a rezolva această problemă este în grădina PSD".

(G.F.)

--------

Actualizare 14:50 Ovidiu Raeţchi: "PNL propune simplificarea ridicării imunităţii, încă din anul 2014"

PNL a depus o propunere legislativă încă din 2014, ţinută la sertar de majoritatea parlamentară, prin care procedurile de ridicare a imunităţii sunt simplificate substanţial, a precizat astăzi Ovidiu Raeţchi, prin intermediul unui comunicat de presă.

"În urmă cu mai bine de doi ani, PNL a depus o iniţiativă legislativă prin care procedurile de ridicare a imunităţii erau simplificate, una din prevederile principale fiind aceea că votul parlamentarilor urma să se desfăşoare electronic, deschis, cu înregistrarea numelor celor care votează şi a modului în care votează. Din motive politice şi care ţin de majoritatea parlamentară dirijată de PSD, această iniţiativă legislativă a rămas la sertar şi doar la stadiul de proiect. De asemenea, proiectul prevede ca votul pe o cerere a justiţiei de ridicare de imunitate să se dea în 48 de ore. În plus, prin această iniţiativă, parlamentarii nu ar urma să se mai pronunţe în legătură cu temeinicia probelor şi oportunitatea arestării", a spus Ovidiu Raeţchi.

Deputatul PNL a subliniat că adoptarea proiectului va conduce la recredibilizarea Legislativului:

"Anchetele justiţiei nu trebuie să mai fie îngreunate de Parlament, parlamentarii nu se mai pot substitui procurorilor şi judecătorilor. În plus, adoptarea acestui proiect ar reprezenta debutul unui proces de recredibilizare a Parlamentului şi i-ar responsabiliza pe aleşi, care nu s-ar mai ascunde în spatele unui vot secret. Respingerea ridicării imunităţii senatorului Gabriel Oprea reprezintă doar cel mai recent eveniment dintr-un lung şir de acţiuni nedrepte şi imorale ale Parlamentului si care trebuie să se încheie".

(G.F.)

---------

Actualizare 14:22 Klaus Iohannis: "Nu sunt convins că se poate relua votul în Senat, Oprea are posibilitatea să demisioneze ca să detensioneze situaţia"

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat astăzi că fostul vicepremier Gabriel Oprea are posibilitatea să demisioneze din funcţia de senator pentru a "detensiona situaţia" apărută în urma respingerii de către Parlament a cererii DNA de începere a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul decesului poliţistului Bogdan Gigină.

"După părerea mea, în Parlament nu trebuie să se voteze vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane sau a unui parlamentar şi a unui fost ministru şi actual ministru, se stabileşte numai în instanţa de judecată. Situaţia la care s-a ajuns acum, în speţa senatorului Oprea este o situaţie care nu poate fi uşor detensionată şi nu poate fi uşor rezolvată. Nu sunt convins că există posibilitatea procedurală să se reia votul în Senat, dar există posibilitatea pentru persoana implicată să demisioneze, dacă vrea să detensioneze situaţia", a declarat şeful statului, potrivit unor surse din media.

Iohannis a precizat că a fost foarte îngrijorat să vadă câtă lume a ieşit să protesteze în cazul Oprea.

Preşedintele a spus: "Pe bună dreptate oamenii sunt revoltaţi. Adică, cum îşi permit parlamentarii să protejeze pe cineva printr-un vot? Dacă omul este nevinovat, nevinovăţia sa se va stabili în instanţă. Lucrurile au ajuns într-o zonă unde nu ar fi trebuit să se ajungă. Sunt foarte trist, mâhnit că Senatul, după atâta şi atâtea discuţii pe această temă, nu a înţeles despre ce este vorba. Senatorii în continuare votează la comanda partidului din care fac parte fără să ţină cont de nevoia de transparentizare şi deschidere, inclusiv în Senat avea atâţia oameni care au un discurs deschis anti-justiţie este revoltător şi cred că, o dată şi o dată, trebuie să înţeleagă alegătorul că de el depinde. Alegătorul poate să rezolve această problemă. Sunt partide care au înţeles cât de cât această nevoie de reformare şi sunt partide care nu vor să înţeleagă că drumul României este înspre stat de drept şi transparenţă şi dacă alegătorul vrea să participe la acest proces de primenire, atunci nu are decât să voteze partide care nu au pe liste penali şi să nu voteze partide care păstrează penalii pe listă, cu riscul unor nemulţumiri populare importante".

(S.A.)

-----------

Gabriel Oprea a trimis astăzi o scrisoare adresată preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin care doreşte reluarea votului în cazul imunităţii sale.

"Am depus astăzi cererea către Preşedintele Senatului. Nu a fost şi nu este intenţia mea să fug de Justiţie. Însă ceea ce se întâmplă cu acest dosar nu este în regulă. Vreau dreptate pentru Bogdan Gigină, dar dosarul acesta nu pare a fi despre dreptate, ci despre răzbunări şi răfuieli cu substrat politic", a anunţat fostul ministru, potrivit Digi24.ro.

Solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale pentru ucidere în culpă împotriva lui Gabriel Oprea poate fi suspusă din nou la vot, susţine judecătorul Cristi Dănileţ. Potrivit acestuia un asemenea demers nu îi obligă pe procurori să vină cu probe noi.

"Dacă nu s-a admis o dată propunerea de a se formula cerere de urmărire penală a unui (fost) ministru parlamentar, este oricând posibil să se repete această cerere, întocmai cum un denunţ poate fi formulat de mai multe ori de către aceeaşi persoană. Prin urmare, pentru a se exprima un nou vot în chestiunea urmăririi penale, nu este nevoie nici de probe noi aduse de procurori, nici să se găsească vicii în prima procedura", arată magistratul, conform aceleiaşi surse.

Este posibil aşadar ca votul în caz caz să fie reluat luni, atunci când este următoarea şedinţă a Senatului.

Luni, în plenul Senatului, Gabriel Oprea le-a cerut colegilor să voteze împotriva cererii DNA, iar 73 de senatori au procedat întocmai.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Iata ca dupa ce fostul presedinte Iliescu l-a alintat pe crestet cu expresia "Mai Animalule" acest "stimat" general revine la comportari simtite.

    Sa demisioneze. Este un rahat cu ochi, nu om politic.

    1. E campanie, e ex psd-ist, psdistilor le e frica de strada?

    Si cand o sa pleci?(la Beciul Domnesc)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb