Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, în această seară, că a descoperit în locuinţa sa un dispozitiv de înregistrare şi că sesizat Poliţia pentru demararea unei anchete.
Oficialul a declarat, la România TV: "Acum au plecat cei de la poliţie. Am găsit un dispozitiv de înregistrare într-una dintre camerele apartamentului în care locuiesc.(...) Dispozitivul l-am găsit într-o priză de telefon, nu era la vedere. Era conectat la o sursă de alimentare şi avea şi o baterie".
Ministrul a precizat că nu locuieşte într-un imobil al RAAPPS, apartamentul fiind închiriat.
Carmen Dan a mai spus că va sesiza Poliţia pentru violare de domiciliu: "Eu sunt membru al Guvernului. Fac o sesizare de violare de domiciliu. E o locuinţă pe care am închiriat-o. Se va deschide dosar penal. Nu e o locuinţă a statului român. Nu pot să dau foarte multe amănunte. Am avut surpriza neplăcută să găsesc dispozitivul într-o priză de telefon. E surprinzător locul. Era mascat. Nu era unul la vedere că l-aş fi identificat mai uşor. Eu nu beneficiez de SPP (Serviciul de Pază şi Protecţie, n.r.). Nu vreau să am protecţie specializată şi nu folosesc dispozitivele pe care le am la îndemână. Nu am pe nimeni în faţa casei. Nu opresc pe nimeni pe drum. Ca fiecare cetăţean, stau la stop. Mi se pare destul de grav ce se întamplă. Este o anchetă în curs, îmi doresc să se lamurească de ce în casa unui demnitar este un astfel de dipozitiv".
Reprezentanţii Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) au anunţat că dispozitivul a fost ridicat şi urmează să fie expertizat.