Ordonanţa privind recalcularea pensiilor militarilor a fost adoptată astăzi de plenul Camerei într-un mod fraudulos, cel puţin cinci deputaţi ai PDL votând la două cartele, potrivit ImpactNew.ro.
Oficial, legea de adoptare a ordonanţei a obţinut 168 de voturi, cu unul peste minimul necesar pentru trecerea unei legi organice. În realitate, Puterea a avut în sala de plen maximum 163 de parlamentari.
Cel puţin cinci deputaţi au fost văzuţi votând astfel, deşi e la fel de probabil ca numărul lor să fie mai mare.