Disputa dintre Steaua şi Schalke, contând pentru Grupa J a Europa League, a fost amânată pentru data de 21 septembrie (trebuia să se joace pe 15 septembrie), din cauza stării precare a gazonului de pe Arena Naţională.
"Reprezentantul UEFA a zis că nu-şi asumă riscul. Şi a spus că schimbăm data, peste o săptămână. Dar trebuie să se stabilească şi să se ajungă la un acord şi cu Schalke, dar şi cu televiziunea care transmite meciul. Cei de la Schalke au fost de acord să amânăm meciul pentru data de 21 septembrie. Firma olandeză se va ocupa de gazon şi va fi gata până atunci", a precizat patronul Stelei la Gsptv.