ALERT - REZULTATE 2013 Profitul EBIT al Petrom a urcat la aproape 6 miliarde de lei

A.T.
Piaţa de Capital / 19 februarie 2014

Profitul EBIT (înainte de dobânzi şi taxe) la nivelul grupului Petrom a urcat cu 5%, de la 5,66 miliarde lei în 2012 la 5,95 miliarde lei în 2013. Profitul net atribuibil acţionarilor a fost, anul trecut, de 4,8 miliarde lei, cu 22% peste nivelul raportat în 2012.

Vânzările companiei s-au diminuat, în perioada analizată, cu 8%, la 24,1 miliarde lei la 31 decembrie 2013, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, a declarat: "În 2013, România a înregistrat o creştere economică mai mare decât anticipat, însă consumul a rămas scăzut, iar povara fiscală a continuat să crească. În pofida cererii scăzute din sectorul de gaze şi electricitate, a contracţiei marjelor de rafinare şi preţurilor la electricitate, Petrom a înregistrat o performanţă financiară solidă, datorită iniţiativelor de excelenţă operaţională şi de control strict al costurilor, precum şi datorită mediului favorabil al preţului ţiţeiului".

Domnia sa a subliniat că în activitatea operaţională, Petrom a crescut cu succes producţia de hidrocarburi din România, compensând declinul natural, şi s-a angajat în parteneriate ce vizează deblocarea potenţialului onshore. În Marea Neagră, compania a continuat activităţile de explorare prin finalizarea achiziţiei de seismică 3D şi a facut pregătirile pentru reluarea campaniei de explorare la jumătatea anului 2014.

"Din momentul privatizării, am asigurat dezvoltarea companiei noastre şi viitorul producţiei de hidrocarburi, prin reinvestirea a aproximativ 85% din profiturile operaţionale, respectiv 10 miliarde de euro cumulat", a subliniat doamna Gheorghe.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Profit destul de mare si probabil maximul absolut pentru o lunga perioada de timp avand in vedere intentia statului de a impozita suplimentar profitul in locul majorarii redeventelor (fapt ce va incuraja sifonarea profitului). Statul asta chiar este incompetent (e plin de "neveste, veri, unchi" si alti 15000 de specialisti politruci). Majorarea redeventelor aduce venituri suplimentare clare in timp ce taxarea suplimentara a profitului incurajeaza "mascarea" acestuia iar eventualele venituri suplimentare la buget s-ar putea sa fie numai pe hartie. Insa, pentru moment, sa ne bucuram de profitul realizat iin acest an si sa speram ca la actionari va ajunge sub forma de div un procentaj din profit mai mare decat in anii anteriori.

    degeaba a obtinut petrom 1 miliard de euro profit,pentru ca in piata asta de 2 lei actiunea scade,la noi ca la nimeni dupa 18 ani pe aceasta piata intentionez sa ma retrag atat eu cat si alti colegi,ne-am saturat de manipulari.

    Foarte bine că s-a extins baza de impozitare. Această "taxa pe stâlp" trebuia introdusă încă de atunci când în societăţile de stat, posibil foarte profitabile, statul nu a mai rămas unic acţionar. Mă refer la societăţi gen Petrom, Transgaz, Transelectrica, Hidroelectrica, Electrica unde profitul net poate atinge 20-30% din afaceri(Petrom a avut, în 2013, afaceri de 5.47 mld.Euro şi profit net de 1.091 mld.Euro adică 20%). Acum, statul, nemaifiind unic acţionar, nu mai beneficiază, sub formă de dividende, de întregul profit realizat. O mare parte din aceste uriaşe profituri pot fi expatriate. Păi, în ce ţară din Occident se pot obţine asemenea rentabilităţi, de 20-30%? Acolo se mulţumesc cu cca. 5%. Şi la noi e nevoie de profituri maxime, dar rezonabile şi nu "nesimţite". De aceea e nevoie şi de reactualizarea redevenţelor. Aşa se crează spaţiu fiscal pentru reducerea CAS şi TVA, pentru neimpozitarea profitului reinvestit şi luarea altor măsuri de stimulare a creşterii economice

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9713
Gram de aur (XAU)Gram de aur397.9899

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb